Nuremberg, orașul renăscut

Cum, necum, ajunsei și la Nuremberg, fosta capitală imperială, fostul fief al naziștilor și locul în care capii acestora au fost judecați după Al Doilea Război Mondial. Nu sunt foarte multe orașe atât de încărcate de istorie, din care mare parte învolburată și întunecată. Înainte de a ajunge acolo, aveam în minte câteva cadre, unele din filmele de propagandă național-socialistă, în care sute de mii de adepți ai lui Hitler participau la imense și înfricoșătoare parade. Iar altele din pelicula cu Spencer Tracy, despre celebrul proces care avea să ducă la condamnarea și executarea câtorva dintre tartorii celui de-al 3-lea reich. Am plecat, însă, cu o mulțime de alte imagini întipărite pe retină, pe care mă grăbesc să vi le împărtășesc.

Centrul orașului începe vizavi de gară. Aceasta, aglomerată la orice oră din zi și din noapte, pare mai degrabă un talcioc oriental. Poate și pentru că are în incintă multe magazine, inclusiv un supermarket. Iar pe culoare merg sau stau oameni de toate etniile, printre care se strecoară călătorii abia coborâți din tren sau care se grăbesc să prindă vreunul. Nu știu de ce, dar n-am avut nicio secundă vreo senzație de nesiguranță.

 

N13Orașul vechi e înconjurat aproape în totalitate de ziduri mari, iar intrările sunt flancate de turnuri robuste. Ca și la Munchen, totul e un imens mall. Clădirile care dau senzația de vechi adăpostesc magazine cu vitrine inundate în lumină, în care se lăfăie fie haine scumpe de ultimă modă, fie tehnologie avangardistă. Indiferent de oră sau de zi, străduțele sunt pline de oameni. Intră, ies din buticuri, mănâncă pe terasa vreunui local sau direct lângă o tarabă unde se vând cârnați sau turtă dulce. Mulți comercianți ambulanți, unii români. Nici aici n-am văzut cerșetori. Și nici coșuri de gunoi. Cu toate astea, curățenie lună peste tot.

N14Ca în orice cetate medievală, cele mai multe străzi sunt înguste. Unele abia se strecoară printre clădiri. Câteodată ai surpriza să dai într-o piațetă nebănuită. Din loc în loc, biserici de diferite arhitecturi. Gotice sau baroce, rotunde sau în forma tradițională. Și câteva catedrale impunătoare, ale căror turle se văd de departe ițindu-se deasupra caselor.

Prin mijlocul lui trece râul Pegnitz. Nu e foarte mare. în schimb, e traversat de multe poduri. Din piatră sau din lemn, unele deschise pietonilor, altele doar ca bază pentru acareturile vreunei case mai răsărite. Ba chiar, într-un loc, am găsit o punte modernă, din metal și sticlă, susținută de cabluri groase de oțel. De-o parte și de alta a apei, clădiri de toate culorile și mulți copaci. Există și o mică insuliță cu multe restaurante și magazine de suveniruri.

 

Râul împarte orașul vechi în două. Aproape imediat ce-l traversezi, relieful se schimbă, începe urcușul pentru a ajunge, într-un final, la castelul imperial, care străjuiește maiestuos, așa cum te-ai aștepta, toată cetatea. Nu e foarte impozant, însă. Adică are tot ce-i trebuie, turnuri mari, ziduri groase și șanțuri de apărare, dar nu are un aer războinic. Pare, mai degrabă, o reședință regală de vară. Poate și pentru că are o grădină foarte frumoasă, care a folosit fiecare ungher al spațiului dintre castel și zidurile exterioare ale orașului. Chiar e un loc în care să stai multe ore să citești. Sau să te odihnești după ce ai cutreierat juma’ de zi.

 

Foarte aproape de castel, o piață plină cu oameni. Stau pe jos, discută și beau bere sau mănâncă. Cei care vor să treacă trebuie să fie foarte atenți să nu calce pe mâna cuiva, pe geanta lui sau pe vreo bicicletă trântită pe pământ. De la o terasă se aude muzică clasică. Aerul boem al locului e potențat și de casa celebrului pictor Alfred Durer, care, roșie fiind, iese ușor în evidență.

 

Pe drumul de întoarcere dau peste o piață mare, plină cu tarabe cu fructe, legume și dulciuri. Pe o latură, o altă biserică, Frauenkirche. Am intrat și am avut norocul să prind repetiția unui cor. Aveți mai jos un fragment :)

Ce să vă mai spun? Foarte multe case au acele tentative de balcoane închise, care mie îmi plac mult. Sunt atât de variate ca arhitectură și dau un aer particular fiecărei fațade. Ceea ce te cam obligă să mergi cu ochii pe sus, chin pentru gât :)

 

Localurile au prețuri comparabile cu cele din Centru Vechi al Bucureștiului. Hainele costă cam la fel ca la noi. Iar în Lidlul de acolo, mâncarea e mai ieftină ca aici. Există și un muzeu al jucăriilor, dar, din lipsă de timp, nu l-am vizitat. Poate mai ajung pe acolo :) În anumite zone, clădirile sunt mult mai noi. Nu mai au aer medieval. Asta nu înseamnă că arhitecții nu și-au dat silința să creeze ceva particular.

 

N2Și-acum, la final, o informație care mie mi-a răpit un pic din plăcerea descoperirii Nurembergului.. Aproape nimic din ce-ați văzut în fotografiile de mai sus nu e mai vechi de câteva zeci de ani. Da, bombardat puternic în al doilea război mondial, Nurembergul a fost aproape ras de pe fața pământului. Totul a fost reconstruit, de multe ori de la 0, după planurile vechi. Și casele, și castelul, și fortificațiile, și catedralele. Una dintre acestea din urmă, de altfel, a fost refăcută doar parțial. Adică a fost reînălțată, dar fără acoperiș și ferestre, ca o aducere aminte a acelor momente. Privind din afară, prin ogivele unde ar fi trebuit să fie vitraliile, se vede cerul.

PS. Click pe poze pentru a le vedea mari!

Categorii: călătorii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwittergoogle_plus

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular: