motivele MELE pentru care voi vota DA

După câteva săptămâni şi mai multe articole pe acest blog, în care m-am străduit să fiu cât se poate de obiectiv în subiectivismul meu, cât se poate de argumentat şi de logic în analizele mele, cât se poate de raţional şi detaşat în disecarea realităţilor româneşti, cât se poate de temperat în judecăţile mele de valoare, e timpul unei alte mostre personale de onestitate. Vreau să vă spun acum de ce voi vota DA la referendumul de destituire a preşedintelui suspendat. Sunt convins că, dacă toţi susţinătorii sau adversarii lui TB ar avea capacitatea de a exprima cu sinceritate motivele poziţionării lor, fără să folosească mecanic formule şi sloganuri, “argumente” sau “axiome”, lansate pe piaţă de mecanismele de propagandă şi manipulare ale celor două tabere, anumite zone ale societăţii, cum ar fi mass-media, ar mai scăpa un pic din mizeria acumulată în ultima perioadă. Dar sinceritatea şi corectitudinea nu sunt bunuri de preţ în România de azi.

Las la o parte argumentele politice, economice şi juridice. Nu pentru că n-ar avea importanţa lor, ci pentru că ele demonstrează, în mare măsură, doar că TB nu a fost şi nu este un preşedinte bun, un om de stat cu viziune, coerent, curajos şi onest. Ei şi? Nu e nici primul şi, cu siguranţă, nu va fi nici ultimul. Temeiurile mele pentru care voi vota DA sunt ceva mai profunde, mai intime. Au legătură cu cine sunt, cu lucrurile în care cred, cu ceea ce caut în ceilalţi sau cu ceea ce mă desparte de ei.

Încep prin a spune că nu l-am votat niciodată pe TB. La început pentru că nu mi-a inspirat încredere. Mai apoi, pentru că am descoperit multe, prea multe motive să n-o fac. N-am scris nicăieri niciun cuvânt de laudă la adresa USL-ului, a lui Victor Ponta sau a lui Crin Antonescu. Dimpotrivă, i-am criticat ori de câte ori am considerat că e cazul (vezi aici, aici, aici şi aici sau aici). Nici nu i-am contrapus lui TB. Pentru că nu despre asta e vorba, în pofida propagandei agresive care prezintă obstinant plebiscitul ca pe o situaţie gen “ori, ori”. Pentru că la referendum nu aleg între ei. Ci între Traian Băsescu şi valorile care mă definesc, modul în care îmi doresc să fie oamenii şi cel în care aş vrea să arate societatea.

Pentru că, până la urmă, despre asta e vorba, dincolo de argumente pro sau contra, de analize mai mult sau mai puţin subiective, de IQ-ul unora sau altora, de interese şi recompense. La cei mai mulţi muritori, totul se reduce la ceea ce simţim faţă de un om: ne place, îi semănăm sau ne-am dori acest lucru, îl invidiem pentru ce a ajuns sau îl admirăm pentru că e capabil de ceea ce noi am vrea să facem, dar nu avem destul curaj. Sau, dimpotrivă, vedem în el toate defectele pe care le detestăm la oameni şi pentru care nu ni-i dorim în preajmă. Eu fac parte din a doua categorie.

Nu-mi plac oamenii:
– care beau excesiv
– care beau şi apoi se urcă la volan sau încearcă să conducă o ţară
– care îşi înşeală partenera/partenerul de viaţă
– care îşi răsplătesc favoritele, fără jenă, în văzul lumii
– care îşi împing de la spate odraslele şi, profitând de influenţa lor, le facilitează accesul la poziţii pe care nu le merită şi pentru care nu au calităţile necesare
– grobieni, needucaţi, mârlani, care nu se pot abţine să jignească doar pentru a-şi manifesta puterea
– care nu sunt deloc săraci în inteligenţă, dar preferă s-o folosească doar spre binele lor personal
– care nu au scrupule
– care sunt doar nişte lupi moralişti
– care mint cum respiră, în timp ce te privesc în ochi sau îţi strâng mâna
– care nu-şi asumă responsabilităţile şi nu acceptă că au greşit
– care, după ce greşesc, tot ei sunt tari în gură şi agresivi
– care se folosesc de cei din jur, după care îi aruncă la coş, ca pe nişte batiste de hârtie, mototolite
– care au unităţi de măsură diferite în judecarea faptelor lor, ale apropiaţilor sau ale celorlalţi
– care se sucesc după cum bate vântul şi-şi pun interesul de moment deasupra oricăror valori, principii, reguli
– care ling unde au scuipat şi vice versa

Eu, pe un astfel de om nu mi l-aş dori în apropiere, nu l-aş invita în casă, nu l-aş lăsa să meargă în spatele meu pe o cărare îngustă dintr-o junglă. Cum aş putea să-l vreau în fruntea ţării mele, model de succes pentru generaţii debusolate şi manipulator al destinelor noastre de grup şi individuale?

Sunt idealist? Poate! Dar prefer să fiu astfel, decât absent, motivat sau nu, de la întâlnirea cu decenţa, bunul-simţ, onestitatea şi corectitudinea care ar trebui să ne definească drept oameni.

***

Dacă te-ai regăsit în cuvintele de mai sus, dă-le mai departe prietenilor tăi! Sharuieşte articolul cu ajutorul butoanelor de mai jos.