între harlem shake şi dreptul de a vota

Pentru că e cool să te dai interesat de tineri şi de problemele lor, politicienii îşi pregătesc viitoarele campanii electorale, propunând scăderea până la 16 ani a vârstei la care românii pot vota. La prima vedere, mulţi se vor arăta încântaţi de idee, mai ales cei care se văd brusc băgaţi în seamă şi trataţi ca adulţi, într-o ţară în care sunt obişnuiţi să fie ignoraţi. Şi ce altă formă de a le gâdila orgoliul ai putea găsi, decât să le dai responsabilitatea de a alege preşedintele ţării?

Asta vor europarlamentarul Cristian Preda (PDL) şi deputata Alina Gorghiu (PNL). Aceasta din urmă spune că, statistic, “tinerii încep încă de la vârsta de 16 ani să se implice în activități care, de obicei, constituie apanajul majorilor”. Presupunând că nu se referă doar la relaţii sexuale, băut şi fumat, mă întreb dacă stimata doamnă cunoaşte şi acele statistici care spun că, la adolescenţii români, modelele în viaţă sunt Mutu şi Adi Minune. Sau pe cele care vorbesc despre numărul de cărţi citite pe an. Sau despre scările de valori pe care le au cei mai mulţi dintre minori.

Ciine mă cunoaşte sau e puţin curios de ce fac eu în viaţă, ştie că ultimii 16 ani i-am dedicat tinerilor: ba am scos o revistă culturală care se distribuia gratuit în şcoli, ba am susţinut sute de ore de dirigenţie în zeci de licee, ba am făcut un centru unde elevii aveau acces gratuit la tot felul de cursuri, de la matematică la cântat la chitară, ba am organizat cel mai mare concurs de arte pentru liceeni – LicArt, care ajunge anul acesta la a 12-a ediţie (desigur, nu singur, ci alături de puţini oameni, care gândesc şi simt ca mine).

Deci îi cunosc destul de bine pe cei despre care vorbesc. Le ştiu aspiraţiile, aşteptările şi capacităţile reale. Ştiu să nu generalizez şi reuşesc să văd binele şi într-o mare destul de nămoloasă şi învolburată. Sunt îngrijorat în privinţa viitorului şi a generaţiilor care îl vor gestiona, dar mă chinui să-i stimulez pe cei care pot schimba ceva, astfel încât să nu se adeverească previziunile cele mai sumbre. Prin urmare, departe de mine intenţia de a-i băga pe toţi în aceeaşi oală, dar şi naivitatea de a crede în maturitatea tuturor celor aflaţi la acea vârstă.

Aşa că, înainte de a îmbrăţişa entuziasmaţi, măsurile reformiste, uitaţi-vă la imaginile acestea.

Acum, gândiţi-vă dacă e o idee chiar aşa de bună să le daţi pe mână, acestor tineri, ştampila de vot! Nu e suficient că, din cauza unor legi nescrise ale istoriei, ignorate multe secole de noi, ne bălăcim de 23 de ani într-o democraţie infantilă, gestionată prost de o masă de alegători imaturi? Care au emanat personaje ca TB, Becali, Diaconescu sau Vanghelie? Chiar e înţelept să îi amestecăm în asta şi pe cei imberbi, prin legile naturii şi nu din culpe personale?

Categorii: timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Tanti Alina are un stol întreg în căpuţ,de Preda nici nu mai vorbesc :D !!!
      Scopul acestei aberaţii l-a punctat perfect “Mariana U.” -lărgirea masei de manipulare !!! Dar cu ZOOPARLAMENTUL pe care ni l-am ales,n-ar fi de mirare să treacă şi tâmpenia asta !!! Eu aş propune ca dreptul de vot să-l aibă cetăţeanul care a împlinit vârsta de 21 de ani,abia atunci putem spune că cetăţeanul a ajuns la maturitate şi poate lua decizii pentru naţiune !!! Dar aşa sunt eu Gică Contra,nu luaţi aminte la ce debitez,sunt prea pretenţios !!! Becali,Vanghelie,Paleologu,manelişti de renume şi alţi zooparlamentari sunt mai nimeriţi să hotărască viitorul luminos al prostimii din Rromânica!!!

    2. SUBSCRIU: “Presupunând că nu se referă doar la relaţii sexuale, băut şi fumat, mă întreb dacă stimata doamnă cunoaşte şi acele statistici care spun că, la adolescenţii români, modelele în viaţă sunt Mutu şi Adi Minune. Sau pe cele care vorbesc despre numărul de cărţi citite pe an. Sau despre scările de valori pe care le au cei mai mulţi dintre minori.”

      Dincolo de statistici, asistăm zilnic la “nebuniile”, filmate sau nu, ale adolescenţilor liceeni şi nu numai, postate ostentativ pe youtube, or pe reţele de socializare şi promovate cu aplomb de către televiziunile noastre dragi.
      În fapt, pepiniere ale faptelor următoare şi mai deosebite.
      Dacă în ţări mult mai dezvoltate, cu multă experienţă politică, pragul minim este pe la 20 de ani, la noi se doreşte 16 tocmai pentru manipulări şi votanţi siguri, doar pentru o ciunga…

    3. Si eu am lucrat cu tinerii si le cunosc modul de gandire si faptul ca sunt foarte usor influentabili, mai ales inspre rau. Probabil pe asta se bazeaza dorinta unor politicieni de a da drept de vot cat mai de timpuriu tinerilor, sperand in cat mai multe voturi usor de obtinut. Tinerii nu se implica in viata sociala sau politica, decat foarte putini din ei si acestia stimulati si indrumati de adulti. Votul implica si responsabilitate, ceea ce nu poate fi spus ca au marea majoritate a tinerilor de 16 ani si chiar mai mult.

    4. Imi permit sa citez:
      „Principala prevedere a Legii electorale din 1866 era aceea ca votul era cenzitar si secret. Pentru Senat, existau doua colegii, impartite in functie de veniturile alegatorilor. In colegiul I se incadrau proprietarii de fonduri rurale cu venituri funciare de cel putin 300 de galbeni, in vreme ce in colegiul II era rezervat alegatorilor din orasele resedinta, si era compus din proprietarii de imobile urbane cu venituri de cel putin 300 de galbeni. Pentru Adunarea Deputatilor, in schimb, existau cate patru colegii in fiecare judet. Din colegiul I faceau parte cei cu un venit mai mare de 300 galbeni, in colegiul II intrau cei cu un venit intre 100 si 300 galbeni, iar din colegiul III faceau parte cei care plateau o dare anuala (un cens) de 80 de lei; mai intrau aici – dar scutiti de aceasta taxa ­ cei care practicau profesii liberale, ofiterii in rezerva, profesorii si pensionarii statului. Din colegiul IV faceau parte toti cei care nu se incadrau in aceste categorii, dar plateau o dare mai mica de 80 de lei. Numarul total al membrilor care erau alesi in Adunarea deputatilor era de 157, iar la Senat, de 68. ”
      Urmeaza.

      1. Iata urmarea:
        „Cine putea alege? Orice cetatean care era roman din nastere sau obtinuse impamantenirea, avea varsta de 21 de ani impliniti si indeplinea conditiile prezentate mai sus. Cine putea fi ales? Orice cetatean roman din nastere sau care obtinuse impamantenirea, locuia in Romania si avea 25 de ani impliniti (pentru Adunarea Deputatilor) sau care avea 40 de ani impliniti si, in plus fata de conditiile prezentate mai dinainte, un venit de cel putin 800 de galbeni (pentru Senat). ”
        Este legea electorala din vremea monstrului CARAGIALE, pentru care am un respect nemarginit.
        Saracia actuala face votul extrem de ieftin – 2 mici si-o bere, o galeata (nu specific culoarea), o sacosa cu un kil de ulei si-unu` de faina – si va imaginati care ar fi profitorii. Si imaginati-va, iarasi, cum pot fi convinse mintile inca necoapte a copiilor (caci asta sunt, pana la varsta de 20 de ani). Desigur ca nu generalizez, insa, din pacate cam asta-i starea generala.

    5. Toate modele trec… Mai rău e că lasă urme! Astfel de la maneaua post revoluţionară, concepută să spele creiere, şi până astăzi, fiecare scorneală devenită modă a nivelat câte o circumvoluţiune. Ce urmează…