îngrijirea unui copil costă mai puţin decât a unui câine

Ştiţi cât costă, în viziunea statului roman, întreţinerea şi hrănirea unui copil de până în 3 ani? 236 de lei pe lună! Adică puţin peste 7 lei pe zi. Cel puţin atât primeşte (în afară de salariu) un asistent maternal care are în îngrijire un astfel de micuţ. Cu banii ăştia trebuie să-i cumpere mâncare sănătoasă, pamperşi, haine, jucării.

Ştiţi cât costă o sticlă mică de suc la orice terasă dărăpănată din capitală? Între 6 şi 9 lei! Desigur, veţi spune, nu e bine să dai unui copil suc, că are zahăr şi dioxid de carbon! Şi nici hamburgeri nu e bine să-i dai, pentru că, deşi intră doi în 7 lei şi l-ar putea sătura, au cam prea multe calorii şi grăsime cât să înfunde arterele unui elefant. Pe un astfel de copil trebuie să-l porţi legat la ochi prin oraş, când treci pe lângă vitrine. Şi pentru el trebuie să reînveţi meşteşugul antic de confecţionare a păpuşilor din coceni de porumb şi cârpe. Ar fi bine să găseşti în pod marea oală a mamei (sau bunicii) în care fierbea scutecele de pânză. În loc de şampon antilacrimi şi de creme antiiritaţie, cumperi un calup de săpun de casă cu leşie. Cu care poţi spăla şi hainele, dar nu foarte des, ca să nu se uzeze prea repede. În loc de tricicletă, îi rupi un băţ şi-l pui să alerge călare pe el. Ceea ce, combinat cu lipsa preparatelor fast-food şi a dulciurilor din dietă, s-ar putea chiar să-i folosească.

Poate că am putea ceda argumentului că România e amărâtă şi că, pe lângă problemele politice, de infrastructură, de asistaţi social, de hoţie aproape generalizată, mai trebuie să aibă grijă şi de nedoriţii copii ai unor mamifere bipede. Că, din sărăcia lui, plăteşte salariu unor oameni ca să se prefacă a fi părinţi ai celor abandonaţi şi oferă celor mici o şansă la un trai aproape decent (sigur mai apropiat de el decât cel din orfelinate). Poate că e corect până la un punct şi, poate, ar trebui să strângem din dinţi şi să sperăm că lipsurile materiale din copilărie nu-i vor face să crească strâmb. Nu-i vor împinge să-şi ia singuri, nu prin muncă, ceea ce li se va părea că ceilalţi copii au primit pe tavă de la părinţii lor. Poate e adevărat ce ni se spune de 22 de ani încoace: atât se poate acum.

Dar atunci trebuie măcar pusă întrebarea de bun-simţ: de ce statul alocă pentru hrana unui câine dintr-un adăpost comunitar 10 lei pe zi?

***

Pentru a fi sigur/ă că afli rapid ce articole noi au apărut pe blog, evitând astfel intermediarii, abonează-te la newsletter, în meniul din dreapta!