În seara asta am întâlnit 3 cupluri. Primul, chiar în staţia de autobuz. Vărstă mijlocie, spre a doua :) Ea stătea pe bancă, el în picioare, gesticula nervos. Trecând pe lângă ei, o aud: “Ai văzut ce-a spus doctorul, că din cauza ta mă îmbolnăvesc!”. “Cum din cauza mea?” “Păi n-ai văzut analizele?”.
Al doilea, ceva mai tânăr, mai ales ea, o duduiţă ferchezuită, stă picior peste picior pe bancă. El, lângă şi aplecat spre ea, vorbeşte repede şi agitat. Pare că vrea s-o convingă de ceva important! O aud pe domnişoară exclamând: “Hai nu, serios?! Nu mă-nnebuni!”. Dacă vorbele nu erau de ajuns, tonul transmitea destul dispreţ cât să îngheţe marea în septembrie!
Şi, în sfârşit, a treia pereche. Doi bătrâni. El se dă jos cu greu dintr-o Dacie galbenă, model de dinainte de 89! Deschide portiera din spate, scoate un cadru metalic pe care-l montează şi îl pune pe trotuar. Apoi o ajută pe ea să coboare de pe scaunul din dreapta şoferului. Destul de dificilă operaţia, dar se vedea că nu e prima dată când o ducea la bun sfârşit. O sprijină cu o mână, în timp ce cu cealaltă trage şi-i potriveşte în faţă cadrul. Se retrag anevoie spre marginea ierbii, pentru a nu incomoda trecătorii. Încet, sincron, încep să facă exerciţii de gimnastică. Trag aer în piept şi-şi mişcă ritmic mâinile. Din când în când, el se uită la ea cu atenţie, să vadă, probabil, dacă n-a obosit. Ea zâmbeşte!
PS. Nu sunt cei din poză. :) Şi dacă aş fi avut vreun aparat de fotografiat la mine, nu cred că aş fi îndrăznit să-i tulbur.
***
Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.
Eu am observat o scena in parculetul din spatele blocului unde locuiesc. Doi batranei mergeau pe strada se tineau de mana, au intrat in parculet, s-au asezat pe banca, el ii mangaia parul ei, ea la un moment dat a scos un pieptene si el a inceput sa o pieptene. Mi s-a parut superb, o astfel de iubire o data in viata ai sansa sa intalnesti si doar daca esti norocos ai parte de ea.
Ultimii au stiut probabil sa evite sau sa treaca peste discutiile primilor doi. Toti ne dorim sa ajungem ca ultimii, dar ne trezim din cand in cand discutand ca primii si nu stim de ce…
Cu siguranta ultima “fotografie ” ilustreaza cel mai bine juramintele care se fac la Sf. taina a cununiei a fi alaturi la bine si la rau la sanatate si la boala la bucurie si tristete , celelalte 2 “instantanee ” cu sonorul luat doar asa trecator ma duce cu gandul ca acolo nu nimic nici chiar tacere.
azi am intalnit o familie la cumparaturi pentru noul an scolar: tatal – (trecut de prima tinerete, imbracat ca un fotbalist scos din meci adica exact in tricoul jucatorului celebru favorit , silonat , geluit, fara crampoane :) desi parea ca merge ca si pe crampoane) zice mamei ( o tanara femeie absolut normala, nu banala, un pic cocheta, un pic casual, un pic sport, un pic sotie, un pic mama, un pic din orice ar fi fost in cursul zilei): “stii cu cine seamana fii’tu? asa pampalau…” ea aplaneaza un pic diplomata:”hai ca nu seamana cu nimeni, nu mai fi asa…” si micutul, de inaltimea tatalui, de varsta incerta, ceva intre 7 si 17 ani, leit “pampalaul” de taica su…sa mai zica cineva ca fii seamana cu mamele
abia astept sa ajung sa cunosc si perechea de varsta a treia ca sunt pe cale de disparitie ca si perechea de orice varsta dar perfect acordata…azi n am zarit inca dar sunt zile in care se intampla sa vad chiar mai multi
Sunt atat de impresionante si demne de admirat majoritatea cuplurilor ajunse la varsta a treia, dealungul anilor trecand prin bune, rele cu mare intelepciune si rabdare. Tanjesc dupa acea intelegere pierduta cu ani in urma .