Mai țineți voi minte tragedia din Colectiv? Aceea cu 60 de morți? Care a declanșat o emoție națională și-o maree stradală plină de revoltă? Dacă îndrăzneai să te îndoiești de ordinea vinovățiilor stabilită de aceasta din urmă riscai să fii linșat în piața publică a internetului. Țara voia schimbare! Și tu n-aveai voie să ai dubii! Dacă n-aveai chef să mărșăluiești strigând ”corupția ucide” și să le ceri tuturor să plece acasă, era indicat să te ascunzi sub patul tău de comunist retrograd și să taci. Nu să te întrebi dacă oamenii aceia, mulți de bună-credință, chiar știu ce vor, dincolo de sloganurile găunoase de tipul ”să fie bine ca să nu fie rău”. Dacă puneai la îndoială capacitatea străzii de a oferi și o alternativă coerentă, articulată și, mai ales, realistă, erai dușmanul poporului. Pentru că, nu-i așa, strada era poporul. Bașca erai acuzat și că îți bați joc de moartea nevinovaților, deveniți peste noapte martiri ai luptei împotriva bubelor societății!
E, iete că un sondaj de opinie realizat de INSCOP arată că strada nu fu tocmai reprezentativă pentru țară. Adicătelea, nu era chiar portavocea întregului, ci doar a unei minorități ceva mai dinamice, mai agresive, mai convinse că deține adevărul, deci mai ușor de stimulat în a se manifesta atât timp cât va fi nevoie. Pentru că, în pofida manipulărilor grotești din ultimele 40 de zile, cei mai mulți dintre români tot n-au priceput ce-a avut sula cu prefectura. Adică unde-i legătura logică dintre ce s-a-ntâmplat în noaptea fatidică și efectele abrupte asupra instituțiilor statului.
Astfel, deși nu s-a vorbit aproape deloc despre ei, că doar sunt antreprenori, și despre privații români nu ai voie să zici nimic rău, patronii capcanei morții sunt considerați principalii responsabili pentru ce s-a-ntâmplat. Adică cei care, pentru profit, au riscat la ruleta rusească, și-au pierdut, viețile a zeci de oameni. 34% dintre cetățeni cred asta. Lor li se adaugă 23,8% care consideră că de vină sunt ăia care au aprins în interior artificii destinate exterioarelor. Și au dreptate, chiar dacă în cazul lor e vorba mai degrabă de incompetență criminală și nu de goana după înavuțire. Urmează 20,1% care încă sunt convinși că primăria trebuia să controleze clubul, chiar dacă, până acum, n-a apărut niciun indiciu clar că era treaba ei. Și, în final, 14,8% distribuie responsabilitatea pe umărul executivului și inspectoratului pentru situații de urgență.
Vă spun sincer că am avut o senzație de bine văzând că propaganda nerușinată nu a avut succes chiar de tot. Sigur, și-a îndeplinit obiectivul principal. Dar nu i-a prostit chiar pe toți. Oamenii, cei mai mulți dintre ei, chiar știu că marile tare al societății românești sunt lipsa de scrupule și incompetența. Ceea ce înseamnă că mai există o resursă de decență acolo, în majoritatea tăcută, cea care, cu bunele și cu relele ei, reprezintă, totuși, națiunea. Și la ce folosește, vă și mă veți întreba, dacă ea stă în case și lasă o minoritate să pună în scenă șarada cu ”societatea civilă” care face și drege, știe ce e bine, schimbă tot și spoiește România? La nimic concret, desigur. Decât, poate, la senzația pe care o au cei ca mine, că, așa cum s-a mai întâmplat în istoria noastră, chiar dacă rar, în situații reale de criză, soarta țării nu va mai sta doar în mâinile unei minorități.
PS. Deci, când președintele tuturor românilor a spus că a fost nevoie să moară oameni ca să-și dea demisia guvernul a vrut, de fapt, să zică ”să fie schimbat guvernul de reprezentanții în stradă a maxim 14,8% dintre cetățeni”. Dar presupun că a fost vorba doar de o inadvertență apărută la traducere.
De fapt,presedintele s-a lins pe bot de placere vazand ca strada a facut ceea ce el s-a chinuit sa faca,fara succes.Marturisesc ca mi s-a parut nedrept sa votez pe cineva care chiar imi placea cum conducea destinele tarii si cativa insi din strada sa-mi anuleze votul.O fi corect?