Mult timp după revoluţia din ’89, ridicam încă sprânceana când auzeam vreo ştire despre “un student” care a furat, a dat în cap cuiva sau s-a drogat. Rămăsesem cu reflexul de gândire al anilor adolescenţei mele, în care să fii student nu era un lucru chiar la-ndemâna oricui. Cam trebuia să te ţii de carte şi să laşi distracţia, iar facultatea era un pas mare spre maturizare şi nu un pretext de a mai sta acasă, pe banii babacilor. De aceea, apartenenţa la această categorie implica şi un fel de responsabilitate faţă de imaginea de aproape-intelectual pe care o aveai în ochii celorlalţi.
Cred că ruptura definitivă de această mentalitate s-a produs când am predat la Jurnalism, la Spiru Haret. Acolo am realizat că cei mai mulţi dintre tinerii aceia se aflau în faţa mea nu pentru că le plăcea să înveţe sau pentru că aveau un IQ peste medie. Nici că citiseră câteva biblioteci şi erau flămânzi de mai multe informaţii cu ajutorul cărora să-şi dezvolte mecanismele de gândire. Nici că erau dornici de a ajunge în poziţii din care să facă bine celor din jur. Pur şi simplu, erau acolo pentru că părinţii lor câştigau suficient cât să le permită plata taxelor şcolare. Şi pentru că, evident, mai toţi se visau vedete ale micului ecran, pline de glorie şi bani! Ceea ce a rămas valabil şi azi (vezi aici)!
La 25 de ani de la căderea comunismului am ajuns în situaţia paradoxală de a fi codaşii Europei la numărul de absolvenţi de învăţământ superior, raportat la populaţie, şi a avea, în acelaşi timp, unul dintre cele mai ridicate procente de licenţiaţi şomeri sau care profesează în cu totul alte domenii decât cel în care s-au pregătit.
Explicaţia nu e foarte simplă, dar unul dintre “ingrediente” e faptul că mulţi părinţi au o imagine idilică despre copiii lor. De aceea îi înscriu la licee cu profile “de succes” dar fără nicio legătură cu aptitudinile reale ale infanţilor. După care pompează bani în meditaţii şi-n cadouri pentru profesori, pentru a menţine iluzia că decizia lor a fost corectă. După care, evident, e musai să dea la facultate! Pentru că, după ce ai terminat să te lauzi cu ultima poşetă, maşina de 1 milion de cai putere, concediul în Vanuatu şi profesorul de mers pe bicicletă al mezinului, trebuie să poţi spune cât mai des “fata mea e studentă la relaţii internaţionale”. Sau la SNSPA. Mamă, ce mişto sună! Cu atât mai mişto cu cât nimeni nu ştie ce înseamnă, de fapt, şi ce ieşi de acolo. Adică ce ştii să faci, cu adevărat, nu gargara din broşurile de prezentare.
Iar o să spuneţi că dau vina pe părinţi. De data asta, n-o fac eu, ci un studiu realizat de D&D Research. Astfel, în timp ce peste 65% dintre părinţi îşi împing copiii să se ducă la facultate (dintre care o treime vor musai medicina :)) , mai mult de jumătate dintre aceştia din urmă, între 18 şi 24 de ani, îşi doresc o meserie care se poate învăţa rapid, se poate practica oriunde în Europa şi aduce câştiguri imediate. Adică ei vor să fie şoferi, mecanici sau electricieni. Un alt procent important visează să fie artişti, fără să vrea să treacă prin Conservator. Mai mult, aproape 60% dintre actualii meseriaşi şi 20% dintre absolvenţii de facultate, ar alege să fie muncitori calificaţi, dacă ar putea s-o ia de la capăt.
Să fii la facultate a devenit, pentru mulţi, mai ales pentru parveniţii ultimilor ani, o formă de snobism care li se pare mai puţin condamnabilă decât cea care îi obligă să le cumpere odraslelor din grădiniţă ultimul iphone sau cea mai chic bonă filipineză. Pentru că, nu-i aşa, le vor binele copiiilor lor! Şi să le ofere ce ei n-au putut avea! Posibilitatea de a-şi masca eşecurile în viaţă cu pseudorealizările materiale şi cu diplomele care să le ateste pe cele intelectuale.
Pentru că România este una dintre puţinele ţări în care e o diferenţă între a fi agramat cu diplomă şi agramat fără bac. Şi în care să fii un instalator foarte bun şi corect e mai puţin de apreciat decât să fii un profesor şpăgar şi dezinteresat (deşi primii sunt mai puţini :). Sau, cum spuneau străbunii noştri ceva mai înţelepţi, în care chelului îi trebuie neapărat tichie de mărgăritar.
De curand absolvent de facultate, licentiat : din pacate, total de acord cu tine, Radu!
Aveam de gand sa scriu un astfel de articol. Dar nu stiu cine mi l-ar fi citit. Acum cred ca l-a scris omul potrivit. Si ma bucur!
Asta lăsați să se înțeleagă din text, “… cei mai mulți tineri…”, de altfel, peste tot pe unde mergi întâlnești aceeași mentalitate “aaaaa, ai făcut la Spiru Harem (nu este o greșeală în text), ești praf…”
Deși nu sunt eu cel mai nimerit ce trebuie să dea sfaturi, totuși, o mică sugestie, nu mai nominalizați universitatea, creați ca și fost dascăl prejudicii destul de importante celor “ce-au făcut Spiru Harem”.
Mulțumesc anticipat pentru înțelegere.
In limba romana pe care o vorbesc eu, “cei mai multi” nu inseamna “toti”.
Nu creez niciun prejudiciu nimanui spunand adevarul. Asta e doar mentalitate de roman. Cei care au terminat-o se recomanda prin inteligenta lor, prin cunostintele acumulate si prin aptitudinile dobandite, nu prin numele universitatii.
Subscriu la cele afirmate de dl. MisuS. Pe vremuri la sectia din CFS Iasi unde lucra mama era o “datina” ca cei proaspat aparuti sa fie intrebati ” De unde vii? Prin cine vii?” In prezent combinatul a devenit teren viran vandut la metru patrat si o noua intrebare a aparut ” Prin cine vii? Cu cat vii?”. Ca si mic exemplu din ce stiu eu la “Prima mana” un post de asistenta la stat 3000€, un post de psiholog in spital de stat 12000-15000€, sau exista optiunea nevestei de deputat care desi nu cunoaste medicina nici profesorul de pe sectie, nici directorul spitalului nu indraznesc sa-i deranjeze ” siesta” ori asistenta nepoata de secretar de stat, ex ministru care da indicatii la toata lumea, inclusiv medicilor, atunci cand binevoieste sa apara pe acolo desi in condica e mereu prezenta. Si exemplele pot continua. Ca mic detaliu eu nu am mai avut bani de mancare ca sa termin IEFS, oricum lucram ca alpinist utilitar de telecomunicatii ( la rupt oase nu se mai cerea spaga in acel moment).
Stimate domn,
Sunt și nu sunt de acord cu dvs. În primul rând, nu toți care urmeaza cursurile unui facultăți particulare se află în situația pe care ați descris-o dvs. Subsemnatul a fost nevoit de mic, datorită situației financiare a familiei să lucreze, inițial, ca lăcătuș mecanic īn cadrul întreprinderii pentru care liceul industrial absolvit îi dăduse repartiție (în anul 1988, după efectuarea stagiului militar), iar ulterior, purtat de valurile vieții, a lucrat în cadrul unei societăți de stat, nu doresc să o nominalizez din motive lesne de înțeles, ca lucrător comercial pe probleme de export (am fost inițial autodidact, ulterior am fost învățat de către firma, tot de stat, pentru care noi prestam servicii ce înseamnă “x” document, “y” document, de ce se fac etc), apoi am făcut pe banii mei un curs de “referent comerț exterior” la PERCOMEX SA BUCUREȘTI, am lucrat în branșă în jur de 10 ani, după care am absolvit Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Universității “Spiru Haret” tocmai pentru că avea cele mai mici taxe, comparativ cu alte facultăți similare… Am mai făcut și alte cursuri de specializare între timp și din păcate, având la ora actuală în jur de 47 de ani, pe de-o parte, iar pe de altă parte, firme de prestigiu ca cele în care am lucrat și care din anumite motive pe care nu vreau să le comentez au fost vândute de statul român și ulterior “restructurate” până la ceea ce înseamnă desființarea unor depozite, inclusiv a celui de export, care culmea, mergea excelent și avea contracte în derulare și perspective de a mai încheia altele, la fel de profitabile, nu mai găsesc de muncă în domeniul meu, nu că nu ar mai fi necesară pe piața muncii o astfel de specialitate, ci pur și simplu că nimeni nu are nevoie de oameni care cunosc meserie cu adevărat… li se pare că cerem banii foarte mulți etc. Ideea este că nu tot ce a “scos” Spiru Haret este de mâna a doua sau a treia și nu toți suntem de “bani gata”…
Imi arati si mie, te rog, unde anume in text am scris eu ca “tot ce a “scos” Spiru Haret este de mâna a doua sau a treia și toti care urmeaza facultati (particulare) sunt de “bani gata”” ?
Gresit! A urma o facultate, indiferent de profil nu are legatura cu aptitudinile tinarului in discutie. Are legatura cu faptul ca cine a avut bani sa-si “rasfete” copilul la studii si meditatii are destui bani ca sa-si “infiga” odrasla intr-un serviciu bun, o sinecura, ceva…. Conditia este sa aiba o diploma de studii superioare, o licenta, un master acolo. Pana la urma se poate aranja si de un doctorat, ce mare lucru? Nu vi se pare ca este un tipar care s-a generalizat ?