eu cred în Jean Valjean

Cineva, cândva, în nu mai ţin minte ce împrejurare, m-a-ntrebat în ce cred. Eu cred în Jean Valjean… Nu ştiu dacă a existat. Sau dacă fiinţa în carne şi oase care, poate, l-a inspirat pe Victor Hugo când a scris Mizerabilii, semăna atât de bine cu personajul principal. În aceste timpuri, dominate de o sufocantă revărsare de superficialitate, egoism, prostie şi agresivitate, mi-e greu să cred că există diguri construite din cel mai pur material uman, aşa cum a fost Jean Valjean. Există însă, în fiecare dintre noi, dorinţa ascunsă ca cei dragi să fie asemănători idealurilor noastre.

De aceea, de câte ori cunosc un om, se trezeşte în mine speranţa că-l voi întrezări, măcar puţin, măcar pentru o clipă, pe Jean Valjean. Cu timpul, am învăţat că nu e de ajuns ca el să existe. Trebuie descoperit chiar şi în spatele celor mai agresive ziduri. Trebuie să te ridici cât mai aproape de vârful pe care l-a aşezat Hugo. Pentru a-l vedea pe Jean Valjean, trebuie să fii un pic Jean Valjean.

Un profesor de limba română din liceu ne spunea că fiecare om vede în jurul lui atâta frumos cât există în el. De aceea, cu cât mai înaltă este bolta sufletului, cu atât frumuseţea celuilalt trezeşte ecouri prelungi. Pentru asta, de câte ori nu-l văd pe Jean Valjean, privesc în mine şi-mi măsor deschiderea porţii. Mi-e greu să cred şi totuşi merg printre oameni, cu privirea în ochii lor. Şi-l împing de fiecare dată pe Jean Valjean să se recunoască în ceilalţi.

Există în viaţa noastră momente în care nevoia de punţi între noi devine prea puternică pentru a o mai putea ascunde în colţul cu frustrări. Trăim într-o epocă în care individului-consumator i se oferă hrană pentru instinctele sale, în speranţa că va cere din ce în ce mai mult. Şi societatea se va rostogoli mai departe, neantizându-ne pe toţi într-un uriaş bulgăre de indiferenţă şi singurătate. Se inventează generaţii care întorc spatele valorilor şi deschid porţile superficialului şi ale kitschului, ale inculturii şi agresivităţii. O generaţie care urlă în pieţe şi sfârşeşte prin a se închide în case. O generaţie în care celălalt nu există. El doar concurează. O generaţie care n-a auzit nici de Hugo, nici de Mizerabilii, cu atât mai puţin de Jean Valjean. Împinşi de maeştrii publicităţii spre lumea derizoriului, tinerii se acoperă cu măşti zâmbitoare. Şi, scârbit, sau poate doar deziluzionat, întorci capul şi nu mai vezi privirile uşor melancolice şi uşor optimiste, uşor îndurerate de imperfecţiunile creaţiei şi dornice de frumos ale lui Jean Valjean.

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Cel mai mult mi a placut…acest adevar… fiecare om vede în jurul lui atâta frumos cât există în el….. Este perfect adevarat….

    2. Pe o stradă din Franța de sfârșit de secol XIX, Jean Valjean fură o pâine pentru a hrăni copiii surorii sale. Era opțiunea acestui gest disperat sau moartea celor mici. Pentru furt, Valjean primește 5 ani de închisoare, 12 ani pentru încercare de evadare și încă doi pentru că a opus rezistență când a fost prins. Si de aici incepe povestea …as vrea sa fie proba de “admitere ” in guvern povestea lui Jean Valjean ! Oare ei s-ar sinucide in fata neputintei lor de-a da ceea ce au promis ? Cata inchisoare ar face ? Evident , fara suspendare !
      Frumos articolul, Radu .

    3. Sunt total in asentimentul tau, Radu!
      Postarea asta imi aduce aminte de cultul lui Octavian Paler pentru Don Quijote si pentru valorile pe care acest personaj le inglobeaza.
      Am citit de curand un citat (nu mai tin minte cui ii apartine) care spune ca oamenii saraci au televizoare cu ecrane mari, iar oamenii bogati au bibioteci mari, pline cu carti. Foarte adevarat!

    4. Cine l-a ascuns si il ascunde pe Jean valjean copiilor in primul rimd Thenardier (valas sa intlegeti d ce tocmai el se teme de Jean Valjean , ca si de Javert) si surprinzator abea apoi Javert . Javet acest model de care cred ca e nevoie uneori e nevoie pentru corectitudinea cu care isi da viata cind legea si constiinta nu mai pot avea loc in aceeasi persoana ..