dă mai departe – 2

continuarea de aici.

Oamenii fac în fiecare zi fapte bune, oamenii beneficiază în fiecare zi de binele făcut de alţii. Problema noastră e că nu-l conştientizăm, nu-l recunoaştem ca atare, în primul rând pentru că nu vrem, cu nici un preţ, să rămânem datori cuiva. Şi, inteligenţi cum suntem, nu ne dăm seama că există şi pentru această frică un antidot. Să ne plătim “datoria”, dând mai departe binele primit.

E adevărat că trebuie să facem puţin efort pentru a înmulţi binele. Şi-atunci, îl primim (cine-a mai văzut să refuzi atunci când ţi se oferă ceva?) dar îl trecem la capitolul „gesturi întâmplătoare”, „gesturi interesate”, „nebunie”, „idealism caraghios“ sau, de ce nu, atunci când nu putem găsi vreo hibă binefăcătorului, la secţiunea „răsplată pentru meritele noastre incontestabile”. Ei bine, da! Ni se face bine pentru că merităm! Iată una dintre credinţele cele mai vechi ale omului. Care se traduce prin următoarea axiomă : „Eu merit tot binele din lume, prin urmare, e normal să mi se dăruiască. Nu sunt dator nimănui pentru acest bine”. De aici, mergem mai departe: „Dacă eu merit (şi, de cele mai multe ori, numai eu merit!), ce să dau mai departe? N-am cui, pentru că ceilalţi nu merită acest bine”.

Aristotel spunea că scopul nostru, al acţiunilor noastre, este binele suprem. Nu e vorba de „binele“ platonician, abstract şi suprauman, ci cel accesibil omului, binele realizabil. Aristotel definea actul moral, cel prin care faci bine altui om, ca pe unul voluntar, conştient, rezultat al analizei profunde şi al deciziei de a acţiona în favoarea cuiva. Şi are dreptate. Binele nu se face din milă ci din dorinţa de a-l face, de a-i aduce pe oameni mai aproape de fericire. Din necesitatea de a-l face. Nu pentru că aşa am învăţat noi că e frumos sau dă bine în CV-ul cu care mergem la judecata de apoi. Se face pentru că e nevoie de el.

Copilul din film gândea aristotelic (chiar dacă nu ştia ce-nseamnă). Convins că lumea trebuie să se schimbe, conştient că numai binele poate naşte bine, s-a decis să acţioneze. Pentru binele suprem. Dar nu al lui (de altfel, în final, el moare, urmând tiparul eroului antic) ci al umanităţii.

Dar, într-un final, e doar un film, nu? Şi, după cum ne-a învăţat pe noi o tanti de la televizor, viaţa bate filmul!

***

Clipul de mai jos nu e legat de filmul pomenit. Doar o dovadă că suntem mai mulţi care gândim astfel :)

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular: