cel mai vinovat nu e jegul, ci cei care închid ochii şi tac!

Pentru început, iată (potrivit procurorilor) un fragment de discuţie între şefa Centrului de transfuzii sanguine din Slobozia, Cristiana Stoian, şi o asistentă.

 T.C.: Avem nevoie de o pungă de sânge pentru o fetiţă de 13 ani care a suferit o intervenţie chirurgicală. Au deschis-o şi are burta plină de sânge.
Cristiana Stoian: Eh, na. Şi? Nu, pentru că nu s-a stabilit nivelul hemoglobinei. Vorbeşte cu rudele fetiţei. Sunt de culoare?
T.C.: Da, sunt de etnie romă.
Cristiana Stoian: Ah, sunt de culoare.. şi de culoare. Nu-i trebuie sânge, lasă-l acolo… Când i-o scădea sub 7 (nivelul hemoglobinei), atunci.

Două precizări: valoarea normală a hemoglobinei pentru un copil cu vârsta între 6-12 ani este cuprinsă între 11.5 şi 15.5! Şi a doua: procurorii susţin că nu e singurul caz şi că, de mult timp, sângele era eliberat doar cu autorizarea suspomenitei, şi că, deşi sunt gratuite, dozele erau date doar contracost!

Cum vă face asta să vă simţiţi? Vă surprinde? Vă deranjează? Vă enervează? Mie mi s-a făcut silă. Una profundă, rece, frustrantă şi aproape paralizantă. Comparabilă cu cea care m-a lovit când cu scandalul “profesoarei” imunde. Doar că atunci nu era vorba despre viaţă şi moarte. Între cele două cazuri există o legătură, imposibil să nu vedeţi asta. Nu pentru că sunt amândouă nişte şpăgare fără scrupule. Ci pentru că se potenţează una pe alta într-o societate care şi-a pierdut busola!

Dar, oricât vi s-ar părea de ciudat, nu existenţa şi comportamentul individei ăsteia mă revoltă cel mai tare! Sper ca justiţia s-o condamne, iar ea să stea în închisoare până o avea nevoie de vreo transfuzie de sânge, pe care să i-o aprobe mama copilei din discuţia de mai sus. În cazul ei e vorba, clar, de o rotiţă stricată undeva în mecanismul acela care ne face umani, empatici, corecţi, altruişti. Bipezii care au acest mecanism gripat trebuie puşi în imposibilitatea de a (mai) face rău celorlalţi!

Dar eu mă întreb, ca Tănase, şi cu asta ce-am făcut? Pentru că problema mea cea mai mare e cu ceilalţi. Cu cei din jurul ei. Cu toţi cei care ştiau ce se-ntâmplă, ştiau în ce hal se comportă individa, cât dispreţ avea pentru vieţile oamenilor. Cu cei care-au ştiut şi-au tăcut. Cei care au intrat în jocul ei, din interese personale, merită să înfunde puşcăria, ca şi ea. Dar ceilalţi, cei care nu s-au mânjit, dar s-au făcut că nu văd jegul îmbibând locul în care muncesc… Ei legitimează existenţa unor asemenea specimene! Ei, şi acum mă refer la acei “ei” din toate domeniile, medicină, învăţământ, justiţie, poliţie, media, politică… acei “ei” corecţi, dar laşi. Care închid ochii şi consideră că acest lucru îi absolvă de orice vină! Sau responsabilitate! Iar aici nu mai putem considera culpabile salariile mici, lipsa dotărilor din spitale şi clinici, sau cea de interes a autorităţilor.

Aş fi vrut acum o explozie de revoltă a doctorilor şi asistentelor. I-aş fi vrut coborâţi în stradă de 10 ori mai mulţi şi mai determinaţi decât atunci când cer mărirea salariilor! Mi-aş fi dorit să-i văd ieşind din muţenie, măcar acum, şi vorbind despre cazuri similare (o, şi cred că sunt multe), cerând celor în drept să extirpe organele afectate din organismul medical,  înainte de metastază. Mi-aş dori ca ei să fie primele instanţe care să judece astfel de cazuri.

Dar nu se-ntâmplă asta! Pentru că e mult mai uşor să ne dăm victime ale unor generalizări nedrepte, şi acum mă gândesc şi la români, în general, ca populaţie, decât să punem mâna şi să ne facem curăţenie în bătătură, înainte ca mizeria unora să explodeze şi să acopere tot. Nu vreţi să fiţi trataţi la grămadă? Demonstraţi că nu sunteţi una!