Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea… zice rapsodul! Şi el n-avea nevoie de sondaje de opinie ca să afle asta! Învăţase din moşi strămoşi că nicăieri nu e ca acasă. În vremurile astea moderne, se fac cercetări pentru a se ajunge la aceleaşi concluzii. Chiar dacă rezultatele se cam bat cap în cap, e înduioşător să afli (din nou) cât de frumoşi ne vedem în oglindă, cât de urâţi îi vedem pe ceilalţi, dar cum, în pofida defectelor lor, jumătate dintre noi nu i-am părăsi sub nicio formă. Iar cealaltă jumătate, cam da!
Institutul Român pentru Evaluare și Strategie s-a gândit să mai ia pulsul românilor, să vază dacă şi cât patriotism le mai curge prin vene. Oho, şi cum le mai curge! Năvalnic, dacă pot să spun aşa, şi iată că pot! 90% se declară patrioţi, adicătelea o iubesc pe România la nebunie, pentru că, se ştie, patriotism fără iubire de glia strămoşească nu s-a prea văzut!). Cu toate astea, un sfert dintre ei ar fugi de le-ar sfârâi călcâiele, definitiv şi cât mai departe, iar un alt sfert ar cam prefera să trăiască altundeva. Restul, de obicei trecuţi de prima tinereţe, n-ar prea pleca. Şi de ce-ar face-o, atât timp cât 36% dintre ei consideră România ţara ideală? Nu au fost întrebaţi, însă, pentru ce li se pare lor aşa de ideală! Oricum, ea devansează Germania, Statele Unite ale Americii, Elveţia şi Italia. Pe principiul: “o fi o babă urâtă, dar e baba mea!” Deşi nu li se pare chiar raiul pe pământ, alte 15 procente preferă să trăiască aici, mai ales că nu i-a invitat nimeni în altă parte.
O explicaţie a acestei stranii (vorba vine) contradicţii, poate fi găsită în părerea pe care o avem despre noi, dar mai ales despre ceilalţi membri ai mulţimii trăitoare pe aceste meleaguri. Dacă aduni calităţile şi defectele pe care mioriticii le văd în ei şi în jur, pe primul loc iese… infracţionalitatea (17%). Apoi hărnicia. Doar 13% dintre repondenţi o consideră o trăsătură definitorie pentru noi (pentru noi ceilalţi, desigur). Te-ai putea gândi, statistic, că 87% cred că suntem leneşi. Greşit! Doar 5% se arată deranjaţi de acest defect. Ceea ce înseamnă că, aşa cum ne ştim, suntem nici prea-prea, nici foarte-foarte… Cică nici nu prea minţim, doar 5%. În schimb, suntem ospitalieri ceva de speriat, 7%. Buni şi blânzi, cam 4%. Cu toate astea, 90% se declară mândri că sunt români!
Şi, revenind la patriotism, deşi mulţi sunt plini de el, nu prea dau pe dinafară, din moment ce-l văd doar 5% din cei din jur! Poate pentru că, aşa cum cred 84%, a fi patriot înseamnă să-ţi susții țara, indiferent de direcția înspre care se îndreaptă aceasta. Desigur, în capul multora, asta nu are nicio legătură cu mersul la vot, cu implicarea în viaţa cetăţii, cu respectatul legilor sau, pur şi simplu, cu nescuipatul pe jos. El, patriotismul, se manifestă plenar şi suficient , în faţa unei beri., înjurând televizorul.
De curand m-am contrazis cu un coleg care tot asa, injura politicienii si ii acuza de tot raul…. la care eu i-am spus ca ei sunt de fapt oglinda noastra, de 23 sau de 50 de ani, nu mai conteaza. Si s-a suparat, a zis ca nu-i adevarat, ca oamenii de calitate nu se baga in politica si de aceea ajung acolo numai ticalosi (desi nu e ok sa generalizam, in general si nici in cazul lor). N-am reusit sa-l conving ca se inseala, dar nici el pe mine… pentru ca tot ce se intampla aici e o combinatie de interese din afara si de neputinte din interior, de sute de ani. Chiar si faptul ca oamenii ok nu se baga in politica, ce inseamna ? Degeaba ne amagim si acuzam mereu pe altii, ca de fapt toate decurg asa dupa cum ne e firea, puterea (sau putinta/ neputinta) si ambitia. Eu nu ma consider patrioata si daca as putea as pleca de aici fara niciun regret. Si cred ca romanii sunt si mintiti, dar se si mint singuri cu un mare talent. Adesea si in general vorbind, adoptand pozitia strutului ori de cate ori au ocazia.
N.B.!
Daca nu ar fi de plans, ar fi de ras!
Daca as putea, v-as spune cum este patriotismul, la mai 60 de ani, la 1700 km. de vatra. Inca nu pot, am sufletul zdrente, dar mai sper.
Viata m-a “impins” in vest si nu am nici un fel de chemare spre el. Oi fi “comunista”? Putin probabil. Nu pot sa ma stapanesc sa fac comparatii: avem radacini adanci (macar generatia mea), suntem destepti, scoliti, condamnati! Nu avem cum sa supravietuim “organizarii generale”, care ne vrea prosti, analfabeti/agramati, piata de desfacere pentru “minunatiile” lor. Si au largul concurs al “autoritatilor” noastre. Stanga, drepta, centru, ei intre ei, tot ei…Pana cand?
Sunt franta, deprimata, dar si indignata. Nu ajunge cat au mintit, nu ajunge cat au furat? Vor sa disparem cu totii?
Nu pot sa spun decat: “Cum nu vii tu, Tepes, Doamne, ca, punand mana pe ei…”!
Nu am avut niciodata nici traditie, nici simpatii regale. Sa fie asta solutia? Ma gandesc la calitate, la reprezentativitate. Ma infior la gandul ca, Basescu ma reprezinta in lume. “El” pe mine? Cum sa ma reprezinte pe mine, scolarita cuminte, iubitoare de carte, studenta onorabila, fara straluciri, “om al muncii” pasionat de ceea ce a facut? Si, cand, cu bani, munca fara de masura, buna-credinta si entuziasm, am trecut” pe cont propriu”, s-a ales praful…
Nu este nimeni responsabil de greselile mele!!! Si, totusi,..Daca ei au putut, fara scoala, fara bani, fara munca…
Am o singura mare nedumerire legata de “alesii nostri”: cum de sunt atat de destepti pentru ei si atat de prosti pentru noi???
Nu stiu daca sunt patriot sau nu dar simt un fior atunci cand se intoneaza imnul ( chiar daca e scris in gama minora [fa]) la 1 decembrie i-mi agat la piept o cocarda tricolora si merg la parada atata cata este din centrul Orazii -mari , am un tricolor in casa care este la vedere , sunt mandru de concetateni de ai mei care au ceva de spus ma bucaura ca sunt romani care fac mai mult bine de imagine decat ambasadorii acreditati (Angela Gheorghiu , Alex Tomescu , Ioan Constantin si lista ar fi foarte lunga , nu ar include cel pentru mine politicieni ) nu calatoresc foarte mult dar am vazut locuri de exeptie in care s-a facut ceva, dar exista din pacate si locuri uitate de nu de Dumnezeu , ci de noi oamenii,(Dumnezeu nu-ti ia dar nici nu-ti baga in traista ) . Este necesara ,cu toate ca detest formularea , o schimbare de mentalitae , si asta se face prin educatie ,si aici e marea “buba ” ceea ce se face astazi la istorie de exemplu e ceva general globalizat in contextul general european ,imi amintesc de orele de istorie “din vremea mea ” cand ma treceau fiorii cand proferorii mei ne predau ….. acum am auzit ca se face comparatia intre imperiul roman si cel caroligian in clasa a4a si profesorul are de ales din “marea galerie ” a voievozilor 2 ai inteles bine DOI . de unde sa mai vorbim de patriotism la tanara generatie . daca tara ar fi bine condusa , daca nu s-ar transforma incet dar sigur in “colonie ” a marilor puteri europene , daca nu am avea pozitia ghiocelului , daca nu ne-am lasa sa fim membri UE de rangul 3 si din pacate daca-urile ar mai contiuna .
Parerea unui om obisnuit……… a mea, de exemplu, este ca putem trai in Romania, fericiti si chiar indestulati, la cate bogatzii naturale avem, dar…….. sistemul politicc al nostru este unul bazat pe parvenitism, in detrimentul nostru al celor multi, care ……… unii dintre noi mai si contribuim la bugetul statului si…………… culmeeeeeeea, desi platim asigurari sociale, tre sa platim si atza chirurgicala in spital………. mars statului roman, care fura orice roman, prin politicile lui teroriste………… care face genocid in societatea romanesca prin masurile criminale pe care le-a luat pana acuma……. Ponta, trezeste-te, “fratele meu”, caci nu este suficient ce-ai facut pana acuma……….. desigur este laudabil, dar mai ai……………….. si sunt prioritatile romanilor! Sanatatea este prima care-ar trebui sa-i acordati atentie, stimabile domn Ponta! Dvs stiti ce jale este prin spitale, la blocul operator, acolo unde sunt dusi ce care cu bine cu rau au avut bani sa plateasca operatia, cu spaga? Nici dracu nu te baga in seama daca nu “cotizezi”, pt. mancarea care ti se cuvine, sau pentru o injectie calmanta? Mergeti in spitalele din tzara, stimate domn Ponta si-o sa vedeti cata durere aduce statul roman cetatzenilor lui, care au contribuit toata viatza lor! Clara, Timisoara