ce te-aş mai iubi de la mare depărtare

Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea… zice rapsodul! Şi el n-avea nevoie de sondaje de opinie ca să afle asta! Învăţase din moşi strămoşi că nicăieri nu e ca acasă. În vremurile astea moderne, se fac cercetări pentru a se ajunge la aceleaşi concluzii. Chiar dacă rezultatele se cam bat cap în cap, e înduioşător să afli (din nou) cât de frumoşi ne vedem în oglindă, cât de urâţi îi vedem pe ceilalţi, dar cum, în pofida defectelor lor, jumătate dintre noi nu i-am părăsi sub nicio formă. Iar cealaltă jumătate, cam da!

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie s-a gândit să mai ia pulsul românilor, să vază dacă şi cât patriotism le mai curge prin vene. Oho, şi cum le mai curge! Năvalnic, dacă pot să spun aşa, şi iată că pot! 90% se declară patrioţi, adicătelea o iubesc pe România la nebunie, pentru că, se ştie, patriotism fără iubire de glia strămoşească nu s-a prea văzut!). Cu toate astea, un sfert dintre ei ar fugi de le-ar sfârâi călcâiele, definitiv şi cât mai departe, iar un alt sfert ar cam prefera să trăiască altundeva. Restul, de obicei trecuţi de prima tinereţe, n-ar prea pleca. Şi de ce-ar face-o, atât timp cât 36% dintre ei consideră România ţara ideală? Nu au fost întrebaţi, însă, pentru ce li se pare lor aşa de ideală! Oricum, ea devansează Germania, Statele Unite ale Americii, Elveţia şi Italia. Pe principiul: “o fi o babă urâtă, dar e baba mea!” Deşi nu li se pare chiar raiul pe pământ, alte 15 procente preferă să trăiască aici, mai ales că nu i-a invitat nimeni în altă parte.

O explicaţie a acestei stranii (vorba vine) contradicţii, poate fi găsită în părerea pe care o avem despre noi, dar mai ales despre ceilalţi membri ai mulţimii trăitoare pe aceste meleaguri. Dacă aduni calităţile şi defectele pe care mioriticii le văd în ei şi în jur, pe primul loc iese… infracţionalitatea (17%). Apoi hărnicia. Doar 13% dintre repondenţi o consideră o trăsătură definitorie pentru noi (pentru noi ceilalţi, desigur). Te-ai putea gândi, statistic, că 87% cred că suntem leneşi. Greşit! Doar 5% se arată deranjaţi de acest defect. Ceea ce înseamnă că, aşa cum ne ştim, suntem nici prea-prea, nici foarte-foarte… Cică nici nu prea minţim, doar 5%. În schimb, suntem ospitalieri ceva de speriat, 7%. Buni şi blânzi, cam 4%. Cu toate astea, 90% se declară mândri că sunt români!

Şi, revenind la patriotism, deşi mulţi sunt plini de el, nu prea dau pe dinafară, din moment ce-l văd doar 5% din cei din jur! Poate pentru că, aşa cum cred 84%, a fi patriot înseamnă să-ţi susții țara, indiferent de direcția înspre care se îndreaptă aceasta. Desigur, în capul multora, asta nu are nicio legătură cu mersul la vot, cu implicarea în viaţa cetăţii, cu respectatul legilor sau, pur şi simplu, cu nescuipatul pe jos. El, patriotismul, se manifestă plenar şi suficient , în faţa unei beri., înjurând televizorul.

Categorii: timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. PAI , DE CE AR PLECA UN ROMAN DIN MEDIUL RURAL , ARE CASA LUI FACUTA CU DARUIRE CU MAINILE LUI SAU MOSTENITA DE LA INAINTASII LUI IUBITI , ARE COLTUL LUI DE NATURA , MANCAREA LUI NATURALA SI DACA CASTIGA PUTIN II AJUNGE PENTRU CA E GOSPODAR , SA DAI LINISTEA SI SANATATEA PE CE ? SI EU ASTEPT PRIMAVARA SA PLEC LA TARA , DESI TARA MEA E LA 30 KM DE BUCURESTI , N-AS PLECA DIN LOCUL ACELA .
      SI NICI TU N-AI PLECA , DAR PARCA ITI PARE RAU CA NU POTI RENUNTA LA TOT . TU AI RADACINI ADANCI SI AI UN TEL , CONTINUA CE AI INCEPUT .

    2. Pe mine nu maintereseaza ce face guvernu,,vreau sa va spun doar ca am fost si eu ceva vreme plecata in afara..cind era perioada sa venim acasa in concediu eu si sotul meu ne bufnea plinsu cind ajungeam la arad si spuneam fie piinea cit de rea ma-i bine este in tara mea ,cind juca ROMINIA meci de fotbal ,gimnastica si cintau imnu rominiei aveam nodul in git imi era dor de tara,,cind sa intimplat nenorocirea cu sotul meu in ITALIA la-m adus cu drapelu rominiei ,la locul accidentului iam pus Drapelu ROMOANIEI de ce credeti pt ca suntem ROMANI asta cred ca sunt em patrioti ,,desi stiu ca exista hotie,minciuna,crime etc..