Un studiu efectuat de o companie de cercetare de piaţă din România, citat de Mediafax, a relevat faptul că cea mai mare parte a românilor se declară mai mult decât mulţumită de felul în care arată. Cam 80% dintre noi suntem tare mândri de ce vedem în oglindă! Cică suntem încântaţi de siluetele noastre sportive, de ochi, de proporţiile corpului din dotare şi de aspectul părului. În acest ultim caz, bănuiesc că e vorba de cantitatea de gel folosită şi nu de cea de şampon.
Category Archives: timeless
iadul, în versiunea child friendly!
Pe vremea mea… cum sună asta? :), copii erau ameninţaţi cu bau-bau sau cu sectoristul. Desigur, existau şi variante, balaurul cu 7 capete, dar asta presupunea că ai un părinte care îţi citeşte poveşti. De multe ori, întunericul de afară şi umbrele crengilor agitându-se erau de ajuns pentru a linişti orice prichindel care nu avea chef să se culce. În spaţii publice intervenea ruşinea faţă de ce “o să zică nenea dacă faci aşa!”. Mai târziu intra în funcţiune frica de o palmă sau de o bătaie în toată regula (ruptă din rai, nu-i aşa?). Acum, în epoca roboţilor care se plimbă pe Marte şi a computerelor acţionate mental, iadul le pare unora cea mai utilă unealtă educativă pentru copiii de 6 ani!
cică bucureştenii sunt mitocani!
Aşa cum se-ntâmplă de multe ori, nişte neni fac un studiu aprofundat, apoi realizează un top şi noi aflăm din el ceea ce ştiam de mult, chiar dacă n-o recunoşteam în gura mare. Prea puţine din aceste clasamente sunt măgulitoare pentru noi, dar cred că avem o problemă cu asta doar noi, cei care nu ne simţim reprezentaţi de eşantionul folosit în studiu/sondaj. E cazul celor care îi pun pe români în rândul celor mai beţive neamuri sau celor mai nespălate. Sau puţin consumatoare de săpun, pastă de dinţi şi şampon, dacă asta sună mai bine :) Din câte am auzit, însă, stăm foarte bine la gelul de păr!
alo, psihiatria?!
Ca om care a avut în liceu dascăli excepţionali, resimt amărăciunea dată de absenţa celor asemeni lor din relatările presei. Ca jurnalist, încerc să gestionez frustrarea de a da ştiri despre ce fată de manelist dă bacul, ce beizadea a făcut iar vreo aroganţă prin şcoală, ce elev a mai luat un cuţit în burtă în curtea liceului sau ce profesor a mai venit beat la catedră sau a luat mită ca să treacă vreun tolomac. Odată pe an, după bac, jurnalele şi ziarele abundă în perle ale cvasiabsolvenţilor. După care începe jelania naţională despre soarta amărâţilor care au picat nu pentru că n-au învăţat, ci pentru că sistemul e naşpa şi profesorii dezinteresaţi. Şi subiectele grele, date în duşmănie! Şi camerele sunt video! Şi timpul de examen e limitat. Şi băncile sunt de lemn…
da’ de ce?
Despre “aventurile” la cumpărături aş putea scrie mai multe volume şi, sunt convins, dacă “împrumut” poveşti de la prieteni, rude şi cunoscuţi, umplu câteva enciclopedii nebritanice. Deplasare rapidă la carrefour pentru aprovizionarea frigiderului proprietate personală şi, ulterior, a stomacului din dotare, cu ciuperci.
să chibiţăm, fraţilor, să chibiţăm! – (2)
Spuneam în prima parte că, la noi, la doi jucători de şah sunt 5 chibiţi, la 22 de fotbalişti de pe teren, sunt milioane de antrenori, la 20 de miniştri, sute de analişti, ziarişti sau simpli oameni bine intenţionaţi. Sunt întotdeauna mai mulţi decât protagoniştii. Astfel încât, vrei nu vrei, chibiţeala lor devine activitatea principală şi nu „jocul” la care asistă.
