Category Archives: filme

seară de film

Chiar dacă nu sunteţi pasionaţi de istorie, s-ar putea să vă intereseze biografia unei femei cum n-au fost foarte multe în politica mondială. Plăcută sau detestată, ea rămâne una dintre figurile cele mai proeminente ale secolului trecut. A reuşit să conducă autoritar un imperiu, cel britanic, şi să-l păstreze la masa puternicilor, în timpuri în care harta strategică a lumii se schimba radical. Filmul este bine documentat, după cum spun chiar şi apropiaţi ai fostului prim-ministru. Şi reuşeşte, într-un mod echilibrat, să prezinte spectatorilor multe dintre faţetele acestui personaj interesant şi complex.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

3 polţişti, cum nu se poate mai diferiţi unul de celălalt, ajung în acelaşi punct, în acelaşi moment, deşi pe căi diferite. Fiecare are demonii săi care-l împing să ia decizii ce le va afecta vieţa. Şi nu numai lui. 3 actori foarte buni dau viaţă personajelor într-o lume a drogurilor, violenţei, corupţiei, vanităţii, goanei după bani şi glorie. Iar regizorului îi iese din nou un film bun, tensionat şi dinamic, după deja cunoscutul Training Day.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Să ne mai şi destindem, zic! Aşa că vă propun o comedie, dar nu una cu “ha-ha”, ci una caldă şi amuzantă, cu zâmbete pe toată faţa şi multă simpatie pentru personaje. Mai ales cel principal. care are ghinionul să se îndrăgostească de prietena fratelui său. Şi mai e şi văduv, şi mai are de crescut şi 3 fete, şi mai face parte şi dintr-o familie nu tocmai tipică, dar frumoasă. Multe ingrediente pentru a vă ţine în faţa acestui film într-o seară, alături de cei dragi.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Vă propun pentru astăzi o frumoasă şi, pe alocuri, tristă poveste despre iubirea pentru muzică. Despre talent şi despre relaţii. Despre cum 4 oameni pot deveni un singur organism şi despre ce au fost dispuşi să renunţe ca să-l păstreze viu. poate că mulţi, ca şi mine, nu vor rezona deplin cu sacrificiile făcute de personaje, dar asta şi pentru că eu n-am avut niciodată o pasiune care să fie mai importantă decât orice din mine. Un film despre armonie, cu oameni care n-au reuşit decât împreună s-o atingă.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

O nebunie de film! Nu, nu, pe bune! Chiar un film nebun. Nu ştiu ce-a fost în capul scenaristului şi-al regizorului, dar au reuşit un fel de thriller amestecat cu mult umor, cu personaje mai mult decât pitoreşti. Rezultatul este ceva ce te face să exclami: îţi stă mintea-n loc. Dar nu e adevărat, pentru că mintea trebuie să funcţioneze bine, altfel nu poate gusta subtilităţile unei pelicule mai ieşite din comun. Nici nu ştiu cum să v-o descriu mai bine! Vă invit doar să-i vedeţi pe Colin Farrell, Woody Harrelson, Christopher Walken într-o comedie psihopatică! :) Atenţie, conţine unele scene mai dure!

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Cine nu-l ştie pe Robin Williams? Actorul cu un umor extraordinar, nu doar pe ecran sau pe scenă, la stand-up comedy, dar şi în viaţa de zi cu zi. Aşa s-a făcut cunoscut, aşa va rămâne, probabil, în memoria multor cinefili. Dar puţini ştiu că a luat singurul lui Oscar pentru un rol dramatic. Şi mai puţini că n-a fost singura dată când a abandonat registrul comic, pentru a demonstra valenţe interpretative deosebite. Aşa se-ntâmplă şi în pelicula din această seară, un thriller psihologic plin de tensiune. Ce te faci când un om, cu o ocupaţie aparent banală, ajunge să ştie totul despre tine. Şi care vrea să-ţi pună ordine în viaţă, ca şi când ar face parte din ea? Robin merita cel puţin încă o nominalizare la Oscar pentru performanţa din acest film.

Citește restul articolului

Categorii: filme