când am devenit atât de grandomani?

Așa-i că v-ați simțit mai români pentru că cineva a dat o căruță de bani ca să poată întinde pe un câmp o pânză imensă în culorile drapelului național? Așa-i că s-a gonflat iar patriotismul în sufletele voastre, copleșite de mândria de a fi contemporane cu o asemenea etalare a măreţiei poporului, capabil, prin reprezentanţii săi, de asemenea gesturi memorabile? Aşa-i că v-aţi considerat mai buni ca libanezii, al căror record l-am depăşit, cu peste 79 de mii de metri pătraţi de infatuare mediatică? Aşa-i că, înlăcrimaţi de câtă iubire de neam aţi respirat pe 27 mai, aţi uitat, dacă aţi ştiut vreodată, că Mihai Viteazul, a cărui Unire o aniversăm în acea zi, a murit trădat de românii lui?

S-a umplut internetul de imagini cu tricolorul de 5 tone, dovadă palpabilă, nu-i aşa, a sentimentelor înălțătoare și profunde pe care românii le poartă țării lor. O cocardă nu mai e îndeajuns. Sau un mic drapel arborat la balcon. Nu, e nevoie de un aerodrom ca să cuprindă întreaga noastră iubire pentru noi înşine! Cam prea seamănă izbitor cu ce se spune prin prostimea invidioasă despre unii bărbaţi care-şi cumpără maşini mari…

Când am devenit atât de grandomani? Când am pierdut din vedere esenţialul, că ne risipim pe zi ce trece, rupţi unii de ceilalţi, şi am devenit interesaţi doar de formă, de aparenţe, de preferat cât mai stridente, de gesturi exterioare demonstrative, care n-o să repare nimic?

Când ţineam piept ienicerilor semilunii sau hoardelor barbare, cetăţile noastre n-aveau nimic din imensitatea fortărețelor vestice. Bisericile noastre au fost mereu modeste, fără ogive copleşitoare, ca să dea credincioșilor senzaţia de apropiere de Dzeu. Palatele domnitorilor noştri au fost, de fapt, niște conace mai răsărite. Casele noastre erau modeste, din chirpici, dar primenite alb în fiecare primăvară. Cu toată frumusețea lui, Peleșul nu depășește în grandoare multele construcții asemănătoare din țara celui care l-a ridicat la Sinaia. Când eram încă o naţiune şi ne luptam să fiinţăm ca atare, pe câmpurile de bătălie cu turcii, tătarii, rușii, polonezii, ungurii sau mai știu eu cine a râvnit la sărăcia noastră, nu pierdeam vremea să ne măsurăm flamurile sub care urma să murim. Atunci când ne uneam, la Alba Iulia, la Blaj, la Focşani, la Plevna, la Mărăşeşti şi, din nou, la Alba Iulia, nu simțeam nevoia să ne batem cu pumnii în piept de cât de patrioți suntem, cât de mult ne iubim țara… Pentru că sentimentele adevărate nu au nevoie de ostentaţie pentru a exista şi a se manifesta!

Acum, pe măsură ce devenim o populație, suntem tentaţi să umplem golurile din țesătura destrămată a nației cu gesturi și simboluri pantagruelice, care riscă să se golească rapid de semnificații, ca orice lucru făcut doar pentru a demonstra ceva. Astăzi, ca să ne convingem că suntem credincioși, ridicăm megacatedrale. Ca să arătăm că ne iubim patria, croim drapele de cartea recordurilor. Ca să simțim sărbătorile, îmbrăcăm o armată de figuranți în costume de Moș Crăciun şi umplem cârnaţi de-un kilometru. Vilele au început să fie din ce în ce mai mari, pe măsură ce bibliotecile din ele au intrat la apă. Mașinile cresc în putere şi dimensiuni, în timp ce scad pedepsele pentru crimele de pe șosele. Oamenii îşi pun din ce în ce mai multe şi mai împodobite măşti, pentru a ascunde că sunt tot mai pustii pe dinăuntru.

Şi, cu cât sună mai a gol, cu atât ne batem mai puternic cu pumnii în piept, cu cât suntem mai farisei, cu atât ne facem cruci mai mari și mai dese, cu cât suntem mai inculți, cu atât ne fălim cu bunurile noastre materiale, cu cât iubim mai puţin, cu atât facem cadouri mai scumpe și mai extravagante, cu cât suntem mai săraci, cu atât aruncăm ultimii bani pe care-i avem pe lucruri inutile, dar epatante. Cu cât ne simţim mai străini între noi şi în propria ţară, cu atât ne măsurăm patriotismul în metri pătraţi, tone şi kilometri de aţă. Cu cât ne risipim ca neam, cu atât ne lăsăm înlocuiţi de avatarurile noastre supradimensionate care să menţină iluzia unei identităţi naţionale.

***

Categorii: anacronic, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Anton Cancel reply


    1. Cultivarea sentimentului patriotic şi de preţuire pentru simbolurile naţionale mi se pare firească cu condiţia să nu pară făcut ostentativ. Nu ştiu dacă este potrivit demersul Antenei 3 cu acel tricolor record, eu personal aş fi optat pentru promovarea unui simbol viu care se încăpăţânează să aştepte ieşirea noastră din starea de somnolenţă. Aş fi fost mult mai mulţumit să se prezinte un alt drapel, chiar mai mic, dar purtând pe el stema Regatului României. Cred, însă, că marea majoritate a românilor nu îmi sunt contemporani sau, mai bine zis, eu nu mai sunt contemporanul lor. Dumnezeu să ocrotească România!

    2. Hai sa nu fim rautaciosi. Hai sa nu mai facem atata paralele intre grandomanie si patriotism. materialul scris mi se pare rautacios. Autorul face o mare greseala ca pune in aceeasi oala pe toti romanii. Stimabile, mai sunt si cei care sunt chiar patrioti in tara asta, spre exemplu eu. Chiar daca nu imi merge totul ca pe roze si recunosc ca sunt si probleme la noi, nu poti pune o eticheta pe toata suflarea romaneasca. Nu toti suntem farisei si grandomani. Nu cred ca acest drapel a fost creat din grandomanie. Asta se poate spune celor care isi ridica peste noapte case si vile si au masini de lux din bani nemunciti. Hai sa nu exageram si sa incercam sa mai si disociem realitatea. Cu bune sau cu rele, eu sunt mandru ca sunt roman si am apartamentul plin de steaguri si cred ca si noi , cu acest mega sdrapel, am meritat sa fim in cartea recordurilor.

    3. mda. articolul este scris bine si este posibil sa existe ceva adevar prin el. … dar totusi … tocmai pentru ca a ramas atat de putin, ca suntem risipiti, fara busola … avem nevoie de lucruri care sa ne uneasca si sa ne aminteasca de ceea ce suntem, de faptul ca suntem romani si trebuie sa fim mandrii de asta, ca nu suntem cersetorii europei si nici haznaua ei. ca desi avem un sistem de invatamant de …, suntem printre cei mai buni, cei mai drepti si cei mai viteji, dincolo de toate lichelele care ne-au condus in umilinta ….
      ca urmare oricat de bine ar fi facut articolul, mai bine fara el.
      stima

    4. Nu sunt de acord cu o parte din argumentele dvs.! Cu toate că argumentele par să vă dea dreptate ! Dacă noi nu sprijinim măcar faptele care ne duc în topul mondial, atunci e bine, cel puţin, să nu denigrăm acei oameni care luptă pt. a duce România în topurile mondiale, pt. a ne face cunoscuţi nu doar pt. cerşetorie, furturi, crime ş.a.m.d.