Acum 15 ani, la una dintre emisiunile Printre rânduri, l-am avut invitat pe istoricul Florin Constantiniu. Tocmai ce făcuse o oarecare vâlvă cartea lui O istorie sinceră a poporului român, în care se dovedise a fi mai puţin îngăduitor cu greşelile şi defectele neamului nostru şi ale conducătorilor lui, netrecându-le, aşa cum se întâmplă de obicei în scriitura istoricilor şi în conştiinţa majorităţii, în umbra vârfurilor incontestabil măreţe ale parcursului nostru ca popor. Îmi spunea atunci:
“Din dorinţa de a prezenta în spiritul acestei concepţii euforizante a istoriei, a prezenta trecutul naţional numai ca o succesiune de acte de bravură şi de cinste, de personalităţi care oricând pot fi trecute în calendarul creştin, istoricii ignoră faptul că au existat şi momente de laşitate, de incompetenţă, oameni care nu şi-au justificat prin nimic prezenţa lor la conducerea ţărilor române.
Aceste greşeli nefiind dezvăluite, este o vorbă a unui filosof american, că dacă nu cunoaştem trecutul suntem pedepsiţi să-l repetăm. Orice greşeală din trecut se repetă şi mai spune un altul că preţul pe care trebuie să-l plătim e întotdeauna mai mare. În realitate este această răzbunare a greşelilor pe care noi le-am făcut în trecut şi pe care nu ni le-am recunoscut şi nu le-am reparat.”
Azi, istoricul şi academicianul Florin Constantiniu nu mai este. Dar sinceritatea lui va rămâne undeva prin conştiinţele celor care l-au întâlnit sau i-au citit scrierile.
