Antonescu nu mai vrea să fie preşedinte?

De vreo două zile, tot încercând să înţeleg comportamentul ciudat al întâiului liberal al ţării, mă opintesc mereu în întrebarea din titlu, al cărui răspuns m-ar putea lămuri. Era de prevăzut că reactivarea proiectului Roşia Montană va naşte o reacţie a societăţii civile. Poate nu aşa intensă cum a fost duminica trecută, dar era de aşteptat. Dar era greu de anticipat că, la doar câteva zile după ce alianţa aflată la guvernare va decide trimiterea proiectului în Parlament, intestinele ei să ia foc. Din partea PDL-ului şi a celorlalţi fani ai preşedintelui nu se anunţa o opoziţie dură, decât una politicianistă, ştiut fiind apetitul tătucului lor pentru cianuri. Mai rămânea doar de tranşat problema în Legislativ, singura mişcare viabilă a premierului, indiferent de deznodământ.

Dar, după ce miniştrii liberali, cot la cot cu colegii social.democraţi, aprobă varianta trimisă parlamentarilor, şi după ce Antonescu iese public şi susţine (corect, de altfel) necesitatea unei dezbateri serioase, eventual chiar şi prin înfiinţarea unei comisii speciale, totul o ia razna.

Eu nu cred că amploarea manifestaţiilor din Piaţa Universităţii l-au făcut pe liderul liberal să se sucească. A fost doar o coincidenţă fericită. Ci atitudinea celorlalţi doi actori importanţi de pe scena politică. Pe de o parte, în stilul său binecunoscut, TB, după ce l-a făcut laş pe premier pentru că a pasat problema Legislativului, o dă la-ntors cu seninătate şi, câteva zile mai târziu, ridică în slăvi mişcarea lui Ponta. Acesta din urmă are grijă să spună din start că, din postura de deputat, nu va vota proiectul. Ceea ce, desigur, i-a atras din partea unor jurnalişti şi a manifestanţilor ironii despre bipolarism, dar în ochii electoratului adună puncte. Cu alte cuvinte, odată demarat procesul, şi preşedintele şi prim-ministrul făcuseră un pas în spate, pentru a se pune la adăpost de urmări. Cine risca să rămână în ofsaid? Antonescu, cel care nu-şi lămurise poziţia, nici ca lider de partid, nici ca simplu cetăţean.

Aşa că s-a gândit să remedieze rapid situaţia, ieşind abrupt la televizor şi anunţând că (nici) el nu susţine exploatarea, pe persoană fizică, desigur. De fapt, n-a făcut decât să-l imite pe premier, dar prea târziu. Rolul de “good cop” fusese luat. Acum nu mai rămăsese disponibil decât cel de victimă a celorlalţi. Pe care Crin şi l-a asumat cu frustrarea fotbalistului care îşi vede golul anulat din cauza steguleţului ridicat pe margine. Aşa că, de două zile, vorbeşte în continuu despre cum se fac împotriva lui jocuri “parşivuţe”, insinuează că Ponta e cam duplicitar, neavând curajul să-şi asume proiectul, spune că nu-nţelege de ce a fost trimis acesta în parlament. E tardiv, deja. Trebuia să spună aceste lucruri în cadrul conducerii colective a USL, înainte de deschiderea Cutiei Pandorei. Acum, din cauza propriilor ezitări, riscă să dinamiteze relaţia cu partenerul său de coaliţie şi, mai grav, însuşi echilubrul politic relativ la care ajunsese ţara. Mai îngrijorător pentru candidatul Antonescu este că, pentru mulţi dintre susţinătorii alianţei aflate la putere, ar putea începe să semene exact cu nemesisul lui, preşedintele răzgândăreţ. Chiar dacă, în acest caz, nu a fost vorba decât de o proastă strategie politică.

PS. Şi, apropo de întrebarea din titlu, sper că nu s-a lăsat consiliat de cineva corigent la matematică. Oricine altcineva i-ar fi spus că, fără voturile simpatizanţilor social-democraţi şi ale nucleului dur băsist, n-are cum să ajungă la Cotroceni. Nici dacă, de acum înainte, va străluci pe scena politică românească. Ca să nu mai spunem că, odată ruptă relaţia cu PSD-ul şi anulate şansele de a-şi vedea şeful triumfând în alegerile prezidenţiale, o mulţime de actuali subordonaţi fideli se vor reorienta rapid spre alte figuri, care vor profita de eşecul liderului PNL, pentru a-i lua locul în fruntea partidului şi la masa negocierilor.