Iată rezultatele neoficiale ale scrutinului din 10 iunie 2012, obţinute de diferitele institute de sondare a opiniei publice, prin intervievarea votanţilor, la ieşirea de la urne. Aşa cum ne-am obişnuit, ele vor diferi de rezultatele oficiale, date de numărătoarea efectivă a buletinelor de vot valabile. Dar, până când acestea vor fi cunoscute (sper mâine după-amiază), cifrele de mai jos ne pot da o idee despre cum au votat românii.
Tag Archives: alegeri locale
ei se-aleg, noi ne-amuzăm!
Adrian Edu, candidat din partea Partidului României Europene la sectorul cinci, promite în fiecare săptămână manele şi bere gratis în parcul Sebastian, dar şi bilete gratuite la “spectacolele” de la Bamboo, pentru pensionari. – Deci vrea să-şi extermine concetăţenii, pe unii prin creşterea colesterolului, pe alţii prin comă alcoolică şi pe ultimii, prin atacuri de cord.
ei se-aleg, noi ne-amuzăm
Pentru că se apropie alegerile locale, şi se ştie ce plicticoase pot fi, de azi voi ţine un jurnal de campanie, ceva mai puţin sobru, cu ştiri inedite despre candidaţi, strategii, slogane, evenimente. Şi, desigur, mici comentarii, acolo unde nu mă pot abţine :)