Ştiţi cu toţii, sper, ce s-a-ntâmplat anul trecut, pe 22 iulie 2011, la Oslo, în Norvegia. Un dement a omorât 77 de oameni, fie în explozia unui automobil capcană, fie vânându-i ca pe nişte animale pe insula Otoya. Probabil, însă, nu toţi aţi aflat că acum s-a dat şi verdictul în ceea ce-l priveşte. Justiţia a decis că nu e nebun, că poate fi considerat responsabil pentru faptele sale abominabile, aşa că l-a condamnat la… 21 de ani de puşcărie!
E imposbil să nu ţi se încreţească pielea pe tine de indignare. Cum 21 de ani? Cel care l-a omorât pe John Lennon a luat închisoare pe viaţă. Şi criminalul ăsta poate fi liber la 51 de ani, după ce a asasinat atâţia oameni? Ce-l va opri atunci s-o ia de la capăt? Ce-l va opri, în tot acest răstimp, să-şi potenţeze fanii (nu e singurul dement de pe lume) să-l copieze?
Şi, când vezi condiţiile care i s-au pregătit în închisoarea Ila, îţi vine să urli! Văd zilnic la televizor, în ştirile pe care le prezint, zeci de familii care trăiesc în condiţii infinit mai proaste. Şi acest tumoră a umanităţii se va bucura de un “apartament” cu 3 camere, dintre care una e sală de fitnes iar alta un birou cu laptop???
În loc să fie curăţată planeta de unul ca el? Şi nu împuşcat sau pus pe scaunul electric. Fiert de viu într-un cazan cu ulei fierbinte, asta ar merita acest monstru! Care e logica păstrării lui în viaţă? Justiţia se aşteaptă la reeducarea lui? Are senzaţia că un asemenea dement are nevoie de sală de fitness ca să-şi dea seama câtă durere a produs oamenilor? Am scris iniţial “semenilor” săi, dar mi-am dat seama că, oricât ar semăna fizic, indivizi ca el aparţin unei alte specii decât victimele sale! 21 de ani în confort, cu acces la televizor şi cu dreptul de a disemina răul, prin cărţile pe care se vor bate edituri decervelate, pentru a inspira şi alte asasinate în masă? Aşa se fereşte societatea de astfel de anomalii? Aşa s-ar feri nişte ciobani de lupul turbat care ar da iama în animalele lor sau care le-ar ucide copiii? Punându-l într-o cuşcă matlasată, cu 3 mese echilibate pe zi, eventual cu tuns periodic şi deparazitare, cu masaj profesionist? După care să-i dea drumul, dând din umeri, că asta e justiţia, n-au ce-i face?
Societatea nu poate preveni astfel de tragedii. Nu poate supraveghea pas cu pas fiecare potenţial asasin. Nu poate păzi zi şi noapte indivizi debusolaţi sau al căror creier e îmbibat de nebunie. Dar ar trebui să poată face altceva: să se asigure că aceşti aberanţi antropoizi subumani nu apucă să facă rău decât o dată! Şi că, prinşi, sunt puşi în imposibilitatea de a-şi repeta acţiunile!
Cam cum se simt rudele celor masacraţi, ştiind că, indirect, din taxele care li se iau pe venituri, pe case, pe ceasul de la mână, plătesc traiul bun în închisoare al celui care le-a distrus vieţile pentru totdeauna? Da, Norvegia, ca toate ţările nordice, e considerată un model de civilizaţie. E invidiată şi admirată! Dar, uneori, tumoarea trebuie extirpată fără milă! Altel corpul e mereu în pericol!
PS. Click pe poze, dacă vreţi să le vedeţi mai mari!
Salut Radu,
e strigator la cer ce s-a intamplat si oribil.
Dar decizia in Norvegia a fost luata din cat am priceput eu:
1. pentru ca familiile victimelor sa “se impace” cu situatia si sa incerce sa incheie capitolul asta urat care le-a nenorocit vietile. Victimele si familiile lor s-au declarat multumite de verdict (pedeapsa maxima in Norvegia). Daca era declarat nebun, era considerat iresponsabil si deci nevinovat, ajungand intr-un spital inchis de psihiatrie.
2. pentru ca pedeapsa maxima actuala in Norvegia este de numai 20 ani. Dar el a primit astia 20 de ani + detentie preventiva ( nu stiu sigur daca este termenul juridic potrivit, in germana ii spune “Sicherungsverwahrung”), adica el nu va parasi inchisoarea dupa 20 de ani, ci va sta acolo pana cand se va considera ca nu mai este periculos (ceea ce nu e cazul lui sper) si la fiecare doi ani se decide situatia lui daca poate parasi inchisoarea (ceea ce personal nu cred ca se va intampla).
Mai rau mi se pare ca lui ii place izolarea asta (cica isi scrie autobiografia in liniste), desi e suparat ca nu i s-a dat si internet. Deci in mintea lui ia pedeapsa asta tot ca pe un favor personal…:(((((.
Si eu am ramas mut de uimire cand am vazut stirea , dar am inteles ca ar pedeapsa maxima ce se poate da si pedeapsa cu moartea nu exista in Norvegia , si pe mine m-au indignat “conditiile mizere ” de detentie . In ce priveste pedeapsa la care te-ai gandit tu , esti prea bland , nu nu se poate inagina o pedeapsa pe masura masacrului pe care l-a comis Poate la nivel international ar trebui adoptata o hotarare ca astfel de monstri ar trebuii judecati de tribunale internationale si condamnati la moarte, mai cred ca si la nivelul sistemelor de justitie nationale pentru delicte deosebit de grave pedeapsa cu moartea ar fi necesara ,dupa o perioada de detentie de 20-25 de ani astfel de monstri revin in societate si sunt un posibil pericol ,experienta o comfirma , in general recidiveaza in cele mai multe cazuri mai grav.