Un celebru roman poliţist al Agathei Christie se numeşte chiar aşa “Zece negri mititei” şi spune povestea morţii a 10 personaje, reprezentate fiecare de câte o statuetă micuţă. Totul se desăşoară în ritmul unui cântecel care începe astfel: “Zece negri mititei au cinat sub luna nouă:/ Unul însă s-a-necat şi-au rămas doar nouă”. Asta mi-a sunat în cap, văzând telenovela (sau documentarul, că vorbim de mulţi “intelectuali” implicaţi) chinurilor facerii marii alianţe de dreapta.
iadul, în versiunea child friendly!
Pe vremea mea… cum sună asta? :), copii erau ameninţaţi cu bau-bau sau cu sectoristul. Desigur, existau şi variante, balaurul cu 7 capete, dar asta presupunea că ai un părinte care îţi citeşte poveşti. De multe ori, întunericul de afară şi umbrele crengilor agitându-se erau de ajuns pentru a linişti orice prichindel care nu avea chef să se culce. În spaţii publice intervenea ruşinea faţă de ce “o să zică nenea dacă faci aşa!”. Mai târziu intra în funcţiune frica de o palmă sau de o bătaie în toată regula (ruptă din rai, nu-i aşa?). Acum, în epoca roboţilor care se plimbă pe Marte şi a computerelor acţionate mental, iadul le pare unora cea mai utilă unealtă educativă pentru copiii de 6 ani!
de din vremuri de demult
Anul? 1992! Locaţia? Italia! Locul exact? N-am nici cea mai mică idee :) Aveam 22 de ani, barbă abia îmi lăsasem şi, netunsă, crescuse prea mult. Multe kilograme în plus. Faţă de acum :) Încă blond :) Serios la pozat, mai ca întotdeauna. Tânăr, idealist, optimist. Cred că bătea vântul, altfel nu-mi explic prezenţa gecii de blugi (adusă de acasă, unde era “la modă”).
becul antieuropean
Câţi dintre voi aţi auzit că, de la 1 septembrie, pe tot cuprinsul Uniunii Europene, nu se mai vând becuri cu incandescenţă? Ştiţi voi care, cele inventate de tătucul Edison! Cu filament şi care, de două ori pe lună, fac poc atunci când apeşi pe întrerupător. Fidelele becuri care, de când au înlocuit lămpule cu gaz, au traversat istoria alături de om, luminându-i zilele şi, mai ales, nopţile.
cu dreptu-n dreptu’!
Odată cu apariţia USL, o construcţie relativ eterogenă şi sigur neideologică, zona de dreapta din preferinţele electorilor a intrat la apă! Şi asta nu pentru că românii ar fi, prin tradiţie, un popor de stânga. Decât în măsura în care asta ar însemna muncă ioc şi salariu baban, ceea ce poate semăna, accidental, cu zone economice de pe la noi, dar nu au legătură cu vreo doctrină. Ci pentru că incompetenţa celor care se bat acum cu dreapta în piept este mult mai proaspătă în mintea şi buzunarele oamenilor decât orice altă incompetenţă anterioară. Şi, oricum, am dubii că, treziţi din somn, românii ar identifica rapid dreapta şi stânga lor, darămite diferenţele dintre curentele ideologice.
seară de film
Aşa-i că nu v-am mai recomandat de mult un film foarte bun, cu Ryan Gossling în rolul principal? Ei bine, promit să nu vă dezamăgesc :) O peliculă cu un subiect cel puţin interesant şi cu un actor care îşi arată din plin valoarea. O partitură dificilă în condiţiile în care scenariul a trebuit foarte bine scris pentru a părea credibil în ochii spectatorilor care nu sunt familiarizaţi cu diversitatea. De altfel, el (scenariul) a şi fost nominalizat la Oscar. Eu cred că merita şi Ryan o nominalizare, dar… Un film cald, cu oameni frumoşi, chiar dacă, uneori, sunt ciudaţi sau depăşiţi de evenimente.
