“Deranjat de limbajul murdar folosit de actori, profesorul Sorin Sitea, venit la teatru împreună cu un grup de elevi, a urcat pe scenă, a pus mâna pe un microfon și și-a invitat elevii să părăsească sala.” S-a-ntâmplat la Iaşi, la Teatrul Naţional (!!!), la reprezentaţia “piesei” Nirvana.
Pentru că suntem o populaţie cool şi neipocrită, cu toată habotnicia noastră religioasă, pentru că avem mai multe tabloide scrise şi tv decât orice altă ţară civilizată, pentru că gonflabilele şi maneliştii sunt, în ochii “jurnaliştilor”, dive şi vedete, pentru că descoperitul unui colţ din chiloţii acestora devine subiect de primă pagină, era normal ca gestul profesorului să trezească indignarea gazetarilor şi a blogărimii culte, a tineretului hipsterist şi a artiştilor lipsiţi de complexe retrograde, dar mustind de creativitate demiurgică. Titlurile au abundat în “şocant”, “senzaţional”, “inimaginabil”, “de neînchipuit”.
“O fantomă bântuie prin Europa” scriau Marx şi Engels în deschiderea Manifestului comunist, publicat acum 164 de ani. Am început aşa ca să dau apă la moară celor care sunt convinşi că numai un comunist, un bolşevic, un iubitor de Stalin, un nostalgic după Ceauşescu, ar putea să nu recunoască măreţele realizări ale regimului portocaliu. Numai unul plătit de mogulii cei răi sau de oricine are bani şi-l urăşte pe preşedinte ar putea pune la îndoială pericolul imens care paşte ţărişoara, şi-n calea căruia nu stau decât TB şi ceata lui de îngeri zgomotoşi.
Filmul de astăzi este foarte cunoscut. Chiar şi aşa, m-am gândit să-l recomand celor care, prea tineri sau din cine ştie ce alte motive obscure :), l-au ratat. O peliculă cu de toate: personaje puternice, intrigă, tensiune, umor, emoţie. Despre prietenie, fidelitate, onestitate, speranţă, libertate. S-au făcut multe filme despre închisori şi deţinuţi. Dar niciunul nu a reuşit să fie atât de “rotund”. De neratat!
O nouă comedie cu Simon Pegg, unul dintre actorii mei britanici preferaţi. Uşurică, amuzantă şi înduioşătoare. Un film pentru toată familia sau de văzut cu prietenii. Dennis se decide să-i arate femeii pe care o iubeşte că e în stare să termine şi el ceva în viaţa lui. Şi s-a gândit să înceapă cu un maraton! :) Regizorul e David Schwimmer, pe care îl ştiţi ca Ross, din Friends.
Azi vă propun povestea de iubire dintre o tânără bolnavă în stadiu terminal şi un băiat căruia îi place să meargă la înmormântări. Şi al cărui cel mai bun prieten este spiritul unui aviator kamikaze japonez. V-am trezit interesul? Sper că da, pentru că filmul merită văzut. Subiectul nu e facil de tratat, dar Gus van Sant face o treabă foarte bună, păstrând echilibrul între atmosfera uşor stranie şi personajele profund umane. O creaţie care ne aduce aminte că avem prea puţin timp, ca să-l risipim nespunând ceea ce simiţim.