9 luni de blog, 9 luni de scris zilnic cel puţin câte un articol. Nu e deloc uşor. Nu pentru mine :) Am filtre mult prea rigide cu care stabilesc ce merită şi ce nu merită scris. În capul meu n-am avut niciodată probleme în a-mi împărtăşi toate părerile pe care le am zilnic, despre o mulţime de lucruri, oameni sau evenimente. Când e vorba de reflectat pe blog, lucrurile se complică şi apar mari diferenţe cantitative :)
seară de film
Vă p
ropun o călătorie în viaţa unui scriitor, ajuns la vârsta înţelepciunii, care nu-şi găseşte alt rost în viaţă decât să-şi termine ultimul roman. Şi care are o relaţie dificilă cu fiica sa, al cărei unic ideal e să aibă un copil. Totul se schimbă când intervine o tânără absolventă de Litere, care vrea să-şi scrie teza de doctorat pe tema cărţilor personajului principal. Din interacţiunea dintre ei, oamenii învaţă să se reconecteze unii la alţii, descoperă noi sensuri ale gesturilor şi cuvintelor, încep noi drumuri. O performanţă deosebită a actorului principal, Frank Langella.
vedi Napoli e poi vivi… (3) – Coasta Amalfi
Ştiţi cum se spune? La pomul lăudat să nu te duci cu sacul! În cazul călătoriei noastre la Napoli, pomul cu pricina a fost Coasta Amalfi (Costiera Amalfitana). N-a existat site dedicat turismului din Campania în care să nu fie trecută la categoria “obligatoriu de văzut”. Câteva poze şi descrieri entuziaste au fost de ajuns să mă facă să trec şi eu în programul, destul de aglomerat, al scurtei vizite la Napoli, o zi dedicată Coastei cu pricina. Considerată cea mai frumoasă pe care o are Italia. Şi, slavă domnului, nu de coaste duce lipsă peninsula :)
ei se-aleg, noi ne amuzăm!
Un nou episod din saga electorală în care apar tot felul de personaje, unele haioase, altele groteşti. După cum spuneam mai demult, dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs. Dar cui îi arde de râs când se gândeşte că unii dintre ei chiar vor ajunge în parlament şi vor avea putere asupra mersului înainte (sau înapoi) al ţărişoarei şi al populaţiei care i-a emanat!
a dat strechea-n ei, maică!
Aşa zicea bunica, fie-i ţărâna uşoară acolo unde e, la loc fără politicieni şi subrete de televiziune. Ducea mâna la gură, parcă de teamă ca rostitul cuvintelor să nu atragă năpasta şi asupra sa. Desigur, ea se referea la cei care populau universul ei relativ restrâns, centrat pe strada pietruită din Berceni. Asta incluzând nu doar vecinii ci şi găinile pe care, multă vreme, le creştea în curte. Zilele astea, mi-a sunat expresia în cap de mai multe ori, urmărind evoluţiile pre alegeri ale unor personaje principale din acest teatru absurd care poartă numele de România.
piesa mea se va juca pe scena Teatrului de Vest din Reşiţa!
Moş Crăciun a venit anul acesta mai devreme. Adevărul e că cel care mi-a adus vestea are barbă albă şi faţă rotundă, cam cum ni-l imaginăm noi pe Moşul :) Piesa mea de teatru Autorul (rebotezată Jocul) a trezit interesul unui regizor şi al unui director de teatru, prin urmare, peste nici 3 săptămâni, va avea premiera pe o scenă a unui teatru din România. Mai exact la Reşiţa. Cred că surpriza la primirea veştii a fost mai mare decât bucuria. Apoi, senzaţiile s-au inversat ca intensitate.
