Un copil de 4 ani a fost omorât de maidanezi! În capitala României, ziua în amiaza mare! Ce fac oamenii în astfel de momente? Îşi asumă responsabilităţi, caută soluţii, deplâng moartea unui băieţel? Nu! Nicidecum! Aruncă vina unul pe altul, până când aceasta se aşterne mai grea ca pământul, peste rănile victimei. Primăria se spală pe mâini şi spune că locul dramei era privat. Câinii nu, dar ce contează? După eveniment, s-au găsit urgent zeci de angajaţi, maşini, dotări tehnice. Toate pentru a arăta la televizor cât de prompte pot fi autorităţile.
băsescu, mai rău ca cianura
Nu ştiu exact cam care vor fi efectele pe termen lung ale folosirii cianurii la Roşia Montană, dar sigur trecerea lui TB prin istoria României va otrăvi modul de a face lucrurile pe aici, mult timp după ce suspomenitul va fi părăsit Palatul Cotroceni. Şi, chiar dacă asta s-ar întâmpla azi, răul a fost făcut, cei 10 ani de domnie consacrând minciuna, tupeul, nesimţirea, lipsa de scrupule, ipocrizia, la rangul de atribute aproape obligatorii pentru oricine doreşte să reuşească în viaţă, nu neapărat în politică. Pentru că nu aceasta din urmă a fost singura influenţată, ci întregul sistem de valori din societate, care, şi aşa, n-a fost niciodată cine ştie ce solid şi profund.
candidaţii la bac, record de perle la hectar
Era de aşteptat ca sesiuna a doua a bacalaureatului să livreze universului saci cu perle, că doar cei rămaşi în cursa pentru bucăţica de hârtie care atestă absolvirea liceului sunt, majoritatea, cei de pe urmă. car nu vor apuca prea des în viaţă să fie cei dintâi. Decât, poate, la concursuri de trăznăi şi aberaţii. Iată ce-a mai ieşti din minţile lor stoarse la maxim :)
– In piesa “O scrisoare pierduta” autorul prevestea parca situatiile care se intampla in zilele noastre cand postasii fug cu banii, doar ca cel de atunci a pierdut scrisoarea
seară de film
Mergem din nou în Marea Britanie, pentru a urmări povestea unui băiat cu probleme, în 1983. Lăsat de capul lui, n-are nici cea mai mică idee ce e viaţa şi cam care-s drumurile de urmat şi cele de evitat. Filmul este o frescă a Angliei din acea perioadă, frământată de şomaj, rasism, războiul din insulele Falkland. O peliculă destul de dură, dar cu personaje pitoreşti şi cam dezarticulate. Unele ajung, însă, să-ţi placă şi te fac să îţi pese de soarta lor. Poate de aceea, producătorii au decis ca, după succesul deosebit al filmului, să facă (până acum) două continuări sub formă de mini serii. De văzut toate :)
cum au ajuns oamenii pe blog în august :)
A mai trecut o lună. Mult prea repede. Deja vine toamna şi ne apropiem de Anul Nou. August n-a fost prea plin de evenimente. Deh, oamenii la mare, pe litoralul nostru splendid şi ieftin. Puţin tam-tam cu moartea unui rom, altul cu înţepăturile dintre preşedinte şi premier… nimic important. Dar vine septembrie şi sunt convins că se vor înmulţi temele de discuţie. Deşi, sincer să fiu, găsesc din ce în ce mai rar subiecte care să justifice păreri argumentate şi logice… De fapt, cred că sunt din ce în ce mai puţini oameni interesaţi de astfel de abordări.
seară de film
Trăim într-o epocă a supereroilor cinematografici: Iron Man, Superman, Thor, Batman… care mai de care mai plin de puteri şi talente. Salvează lumea de 3 ori pe minut şi universul cel puţin o dată pe an. Eroul nostru de astăzi… ei bine, cum s-o spun delicat… nu prea e în apele lui. Aşa că ia medicamente, de pe urma cărora dezvoltă puteri supranaturale. Sau i se pare? Mă rog, nu contează prea mult, important e ce face cu ele :) Aţi putea crede că e o comedie, dar nu e. E o dramă despre oameni care cred în ei, indiferent de ce spune lumea.