A sosit timpul să vorbesc din nou despre oameni deosebiţi, care, deşi loviţi de viaţă, nu abandonează drumul pe care au pornit. Şi care, ajungând la rezultate remarcabile, reuşesc să-i stimuleze pe cei mai puţin curajoşi ca ei sau pe cei care nu au avut mereu tăria morală de a depăşi o situaţie dificilă. Eu, unul, nu m-am gândit niciodată cum aş face faţă în cazul în care mi-ar fi amputat un picior. Dar sigur nu mi-aş imagina că aş putea deveni dansator de step. Ei bine, cel despre care vă povestesc azi… a făcut-o! :)
de din vremuri de demult
În anul 2000, aflându-mă eu pentru a doua oară la Londra, am abandonat centrul, pe care apucasem să-l cutreier destul de pe îndelete, şi am purces spre periferiile capitalei fostului Imperiu. Vorba vine “periferie”, că, dacă mă uit pe hărţile oficiale, destinaţia vizată de mine e destul de în interiorul. Aşa că am luat metroul (mă rog, mai mult un tren, că a mers doar la suprafaţă) şi am călătorit de, la un moment dat, am crezut c-am greşit direcţia.
seară de film
Nu e deloc uşor să spui în mod echilibrat o poveste despre Holocaust. Mulţi au încercat şi puţini au reuşit. Filmul de azi o face, printr-un scenariu bine scris, un regizor îndemânatic şi o actriţă excepţională. El încearcă, în primul rând, o incursiune în profunzimile celor care, fără a fi nişte monştri, au contribuit la cumplita tragedie numită al doilea război mondial. Vorbeşte despre circumstanţe, despre laşităţi, dar şi despre vinovăţie şi conştiinţă. Ca toate cele care tratează astfel de subiecte, nici acesta nu e uşor de privit şi de digerat. Dar merită! Kate Winslet a primit premiul Oscar pentru rolul făcut în acest film.
seară de film
O poveste de dragoste care o să vă placă în atât de multe feluri :) În primul rând pentru că e inedită şi plină de imaginaţie. Apoi pentru că e caldă, emoţionantă, profundă. Protagoniştii sunt interpretaţi foarte bine de doi actori buni. Alternează momentele de sensibilitate şi emoţie cu cele de tensiune şi angoasă. Nu e uşor de privit sau de digerat. Trataţi-l ca pe un film-metaforă şi vă veţi bucura de fiecare minut din el.
seară de film
Pentru azi vă propun un film postapocaliptic. Nu e nici primul şi, sigur, nici ultimul pe această temă. Oamenii, mai ales după proliferarea tehnologiei atomice, au dezvoltat o teamă profundă de un final catastrofal al planetei, aşa cum o ştim azi. Şi de o epocă post cataclism, în care puţinii supravieţuitori vor fi nevoiţi să-şi păzească vieţile mai ales de semenii lor, ale căror instincte primare vor avea, în sfârşit, scena potrivită pentru a se dezlănţui. Pelicula spune povestea unui tată şi a fiului lui, care încearcă să ajungă la un liman în această nouă lume, sumbră şi dezolantă. Viggo Mortensen face un rol foarte bun.
pentru mine nu mai sunteţi Maestrul Arşinel!
Acum, sincer, câţi dintre noi, aflaţi în suferinţă, am fi refuzat un transplant făcut peste rând, şi am fi cedat locul unui necunoscut? Nu cred că foarte mulţi. Eu, unul, nu pot spune cum m-aş comporta în chestiuni de viaţă şi de moarte. Dar ştiu sigur că, după aceea, dacă cineva mi-ar reproşa că am ţinut mai mult la mine decât la principiile care ar fi trebuit să mă oprească să accept tratamentul preferenţial, nu m-aş da victimă a răutăţii oamenilor şi nu m-aş declara patetic nefericit că m-am născut pe meleaguri mioritice.
