De obicei, poveştile de la această rubrică au şi o doză de amuzament. Reflectă tare ale populaţiei autohtone care pot trezi şi zâmbete prin absurdul sau penibilul lor. De data aceasta, situaţia e diferită. Pentru că e dramatică. Pentru că aşa ceva n-ar trebui să se întâmple nicăieri în lume, cu atât mai puţin într-o ţară europeană. Pentru că, înainte de a evada pe meleaguri străine în căutare de respect pentru profesionalismul lor, unii medici ar trebui să se întrebe dacă îl merită. Şi dacă ei l-au arătat pacienţilor lor, aşa cum le cere nu doar statutul, ci şi calitatea de om.
Un bărbat de 42 de ani din Sibiu, tată a două fetiţe, de 3 şi 7 ani, a mers la spitalul judeţean să-şi extirpe o aluniţă. Medicii au decis s-o elimine, dar, în acelaşi timp, au recoltat şi probe pentru biopsie, obligatorie pentru depistarea unei eventuale tumori canceroase. După intervenţie, omul a plecat acasă, aşteptând rezultatele analizelor. “Nu sunt gata” i s-a răspuns de fiecare dată când a revenit pentru schimbarea pansamentelor. Şi, aşa cum se întâmplă de multe ori, după un timp a uitat, s-a luat cu viaţa şi nu i-a mai stat mintea la ce ar fi putut afla…
Doar că, după o jumătate de an, a început să se simtă din ce în ce mai rău şi a mers la un laborator privat. Şi a aflat că are cancer de piele, cu metastaze la ficat şi plămâni. S-a-ntors la chirurgul care-l operase cu 6 luni în urmă. Acesta a dat din umeri şi l-a trimis la fişier, ca să afle că, într-adevăr, rezultatele testelor de atunci arătau că suferă de o boală cumplită. Dar nimeni nu s-a obosit să-l caute şi să-i spună, pentru a începe tratamentul cât mai repede. Ce, în fond, era vorba de o răceală uşoară, nu?! Dacă tu, medic, vezi un om căzut pe stradă, te opreşti şi-i acorzi primul ajutor, aşa cum ai învăţat la şcoală. Dacă îi vezi, însă, pe o coală de hârtie, posibilul sfârşit, nu te oboseşti să-l cauţi, să-i spui?! Asta n-a fost prevăzut de Jurământul lui Hippocrate, nu?
Evident, conducerea spitalului s-a spălat pe mâini şi a dat vina pe bolnav că nu a venit, eventual, în fiecare zi să-şi ceară rezultatele. Chiar presupunând că acesta n-a mai dat niciun semn de viaţă şi nu s-a mai interesat deloc de analize, nu s-a găsit niciun om normal la cap care să-l anunţe că nu e de joacă şi că trebuie musai să se trateze? Că doar doctorii nu lucrează la Biroul de obiecte pierdute, unde, dacă omul nu vine să-şi caute umbrela rătăcită prin tren, înseamnă că nu-i mai trebuie şi că şi-o fi luat una nouă!
sursa: Ştirile ProTv
PS. Pentru cei care au probleme în a înţelege, acest text nu se vrea o generalizare la adresa tuturor medicilor români!
N -am ce sa discut atunci cand la bolnavii de canceri trebuie aprobare de la ,,ministerul sanatatii ” -sa au dreptul la medicamente care s-a usureaza suferinta ….
As vrea sa cred ca medicul respectiv are interdictie de a mai profesa din simplul motiv, cel al malpraxis-ului.
Ceea ce uita doctorii din ziua de azi este ca actul medical se incheie in momentul in care starea pacientului este ameliorata, el aflandu-se ulterior in evidenta medicului de familie pentru convalescenta.
Inainte vreme, in timpurile atat de hulite de unii, cele ale societatii socialiste multilateral-dezvoltate, un pacient ajungea sa fie internat intr-un spital pt un diagnostic oarecare, insa, daca investigatiile medicale ulterioare relevau si alte boli, acesta era transferat de la o sectie la alta sau de la un spital la altul, astfel incat externarea sa aiba loc doar atunci cand toata simtomatologia a fost corect diagnosticata si tatata corespunzator.
Azi, acel transfer de care vorbeam exista mai putin sau deloc, intrucat normativele in vigoare, indeosebi cele financiare impuse in sistemul medical public, prevad externare de aici si internare dincolo! Sa ma explic:
In 2011, fratele meu a fost diagnosticat cu un tip de cancer galopant, care a necesitat o operatie dificila pe craniu in scopul indepartarii rapide a tumorii principale; dupa operatie efectuata de seful sectiei dintr-un spital militar din capitala, medicul in cauza mi-a solicitat sa-l iau acasa si sa caut eu o unitate sanitara care sa-i aplice radioterapia necesara neutralizarii celorlalte doua tumori ramase intacte. Nu de alta, dar ii ocupam un pat din sectie, posibil a fi „inchiriat” pe bani buni unui alt pacient propozabil a fi operat!
Asadar, actul medical s-a vrut a fi abrupt intrerupt pt pacientul-leguma, de parca as fi avut la domiciliu, pana la solutionarea radioterapiei, un mic salon medical, adaptat transfuziilor zilnice si fracventat de echipe de medici/asistente aflate in solda mea.
Cum din dispozitia ministrului Cseke, de radioterapie puteau beneficia doar pacientii de pana in 35 ani, independenti locomotor, astfel incat sa vina zilnic de acasa pt proceduri, deci nereusind sa-i asigur fratelui meu tratamentul post-operatoriu, a ramas internat in sectia „neurochirurgie” inca o luna de zile, adica exact timpul necesar ca a doua tumoare sa preia locul primeia si sa se dezvolte rapid, garantand astfel decesul.
Sa mai amintesc ca, desi inaintea operatiei au existat multe si binevenite asigurari de mai bine ale medicilor chirurgi („ma ocup personal de el, incl. dupa operatie, pentru tratament!”), dupa mai putin de o saptamana, tot in echipa, frecventau, in concediu de odihna fiind, plaje exotice din sudul Europei (Monaco?)?
Teoria mea: Lăsaţi aluniţele în pace. Orice intervenţie nu face decât să grăbească boala. Doctorii ar trebui să ştie. Doar că ar rămâne fără pacienţi.
Asa ceva nu se poate comenta,nu exista cuvinte pentru o viata pierduta din neglijenta.Ceea ce se poate,insa,este exact ce vedem aici:raspindirea vestii urbi et orbi-sa stie toata lumea ce si cum se lucreaza acolo unde bolnavul si rezultatele lui au fost ignorate de toti,cu urmarile stiute.E o tragedie ce s-a intimplat si nu trebuie sa se mai intimple vreodata nicaieri in tara noastra,nimanui…
Trist. Greseala medicului evident ca nu e reprezentativa pentru toata breasla. Reprezentativ insa este spalatul pe maini, care, doar la figurat din pacate, este sport national, de la malpraxisul medicilor la caderea avioanelor, la dezastrul guvernarilor si multe altele. Nu ne asumam greselile, nu pedepsim vinovatii, suntem experti in NUP-uri.
Asta este. Asta-i viata. Asa i-a fost scris. Ca tot vorbeai de clisee mai deunazi.