nu e despre câini, ci despre oameni

Pentru că sunt masochist, şi mi-era dor să mai primesc nişte invective de la sensibilii şi delicaţii iubitori de animale, m-am gândit să arunc un ochi (şi-un cuvânt) proaspetei iniţiative a Consiliului local Bucureşti care încearcă să facă puţină ordine în acest haos canin din capitală, de care se plâng toţi, dar pentru care nimeni nu face nimic, aşteptând să pice din cer nişte soluţii miraculoase, pentru care să nu fie nevoit să mişte vreun deget sau să dea vreun leuţ!

Aleşii au decis că proprietarii de câini au două alternative: fie îi sterilizează, fie plătesc anual un fel de taxă, de 150 de lei. Mai mult, fiecare patruped trebuie înscris într-un registru electronic al primăriei, după ce i se implantează un microcip. Aşa cum era de aşteptat, a izbucnit isteria! Cum adică să mă oblige pe mine să-mi sterilizez câinele!?! E proprietatea mea privată, sfântă şi ocrotită în Constituţie. Lăsând la o parte aberaţia prin care o fiinţă vie este “proprietatea” alteia, nu te forţează nimeni. Nu doreşti ca animalul tău să aibă urmaşi, îl sterilizezi (gratuit!). Ai căţel cu pedigree şi vrei pui, plăteşti o taxă care să acopere atât posibilitatea de a te plictisi de ei şi de a-i abandona în spatele blocului, cât şi “accidentele” de pe străzi sau din parcuri, care se termină cu noi generaţii de maidanezi.

Oameni care cheltuie milioane de lei doar ca animalele lor de companie să mănânce mai bine decât jumătate dintre copiii Terrei, nu sunt dispuşi să dea 10 lei pe lună ca să contribuie, aşa cum e firesc, la bunul mers la cetăţii. Dacă ai casă, plăteşti taxe. Şi dacă ai maşină. Şi dacă ai deşeuri menajere. În general, plăteşti pentru orice ar putea avea impact asupra habitatului în care trăieşti. C-aşa trebuie să stea lucrurile într-o comunitate. Numai iubitorii vocali de patrupede văd lucrurile altfel. Ei nu sunt de acord cu nimic din ce-ar putea rezolva problema înmulţirii câinilor fără stăpân. Să-i omorâm, nu, că nu e creştineşte (eu spun că nu e normal, pentru că nu sunt ei de vină). Să-i strângem în adăposturi, nu, că nu au condiţii adecvate, să-i amendăm pe cei care-i hrănesc, contribuind la perpetuarea stării actuale de lucruri, nu, că… nu, să plătim taxe din care autorităţile locale să poată repara câte ceva din efectele acestei prost înţelese iubiri de animale, nu, că banii se fură şi nu se face nimic. În alte ţări, dacă nu renovezi faţada clădirii proprietate personală, din banii tăi, rişti să rămâi fără ea (fara casă, nu doar fără faţadă). La noi, dacă eşti prea ocupată să-l bârfeşti pe Suleyman, în timp ce adoratul tău Pufi trudeşte într-un tufiş la convingerea unei maidaneze că sexul e plăcut şi fără urmări, nu păţeşti nimic. Nici dacă “viţelul” tău de 50 de kilograme, care-ţi seamănă atât de mult, mânca-l-ar tata, şi căruia nu-i pui botniţă, ca să nu-i răneşti sentimentele, muşcă pe cineva, nu păţeşti nimic, decât dacă victima are timp şi bani să te fugărească prin vreo 15 tribunale. Da, da, ştiu, toţi veţi spune că nu e cazul vostru, că voi aveţi grijă, că nu vă abandonaţi câinii şi nici urmaşii lor, rezultaţi din legături morganatice, că sunteţi preocupaţi să nu-i deranjeze pe vecinii de bloc, că strângeţi excrementele de pe trotuar, într-un cuvânt, că vă asumaţi în locul lor, responsabilitatea de a-i face membri ai comunităţii… Şi, totuşi, realitatea arată cu totul altfel, dar, ca peste tot în România, nimeni nu e de vină pentru asta!

PS. Sincer, nu mă aştept ca unii să înţeleagă ce-am scris. Am obosit să explic că-mi plac animalele, chiar foarte mult, dar locul lor nu e pe străzi, şi că cei care le vor în proprietate trebuie să-şi asume nişte responsabilităţi nu doar faţă de ele, ci şi faţă de oamenii din jur. Aşa că nu vă chinuiţi prea tare să fiţi viscerali în comentarii.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Toate bune si frumoase, cand e vorba de taxe si cuvinte sforaitoare, suntem pe locul 1! Eu am o femela, bichon havanez, si ma intreb de ce as plati aceasta taxa? De castrat sigur n-o castrez!!! E o lege facuta la gramada, fara cap, ca si propunerea aia cu amenda pentru cei care hranesc maidanezii (idee “stralucita”, nu-i de ajuns ca-s zeci de mii de maidanezi prin Bucuresti, acum astia vor ca aceste zeci de mii de maidanezi sa fie si infometati, dupa care vor ataca tot ce misca… de foame!!!). Ca sa imi clarific virgula de vedere: de ce sa platesc aceasta taxa? A auzit cineva de proprietari de femele care le lasa sa se imperecheze cu maidanezi?! Cat de idiot sa fie acel proprietar?! Cei care au masculi o fac, ii lasa pe Don Juan-ii lor sa cotzaie maidaneze prin boscheti, dar doar ei. Asa ca legea trebuia sa ceara castrarea masculilor cu stapan si a femelelor maidaneze, iar situatia s-ar fi rezolvat de la sine. Ma rog, e drept ca la noi ai nevoie de genii pentru a obtine o lege care sa aiba sens (d-aia n-avem niciuna :D).

    2. Domnule doctor, vreau sa va intreb: cine este de vina daca animalele flamande, castrate si lasate in teritorii, vor ataca copiii, batranii, cumparatorii abia iesiti din magazine cu sacosile pline de alimente etc., in cazul in care nu mai primesc bruma de hrana pe care le-o ofereau persoanele miloase, din cauza amenzii rusinoase si negandite. Oare toti, ca unul, au uitat ca din lup a rezultat cainele? Se vor aduna in haite si vor ataca oamenii! Veti zice ca se va interveni?! Nu este mai bine sa previi?? Trebuie sa ajungem acolo, pentru ca cineva sa se trezeasca? Atunci, cine va plati? Daca tot ii prindeti, de ce nu dati un termen de una-doua saptamani pentru adoptie si ii dati castrati. In cazul in care nu vine nimeni, ii eutanasiati si rezolvati problema. Sunt adusi in teritorii si la scurt timp, unii sunt plini de purici si au alergii oribile. Nimeni nu-i vede si oricat ai fi de milos nu poti sa-l prinzi si sa-l duci la doctor. Nu mai vorbim ca te costa! Eu una sunt de acord cu persoanele care hranesc animalele vagabonde. Din bruma lor de hrana oferita ne feresc pe noi de necazuri. Multi spun ca sunt atacati de caini. De ce? Pentru ca nu sunt educati de mici sa iubeasca animalele, pentru ca se feresc si alearga tipand isteric, pentru ca dau in ele cu pietre si bete in loc sa le arunce o bucatica de paine. Lipsa de educatie si de compasiune a devenit un mod de viata la unii dintre noi. Problema este si mai grava. Bunica spunea: „Cu cat un popor este mai sarac, cu atat sunt mai multi caini vagabonzi”. Sper sa va ganditi la ce-am spus. Multumesc!

    3. Constat ca in Romanica noastra cainii au drepturi mai mari decat oamenii. Adica, de ce sa nu-i castreze? Ca sa se inmulteasca necontrolat si sa muste oamenii? Ca doar vad si eu cum multi tarani aduc cainii la oras si-i abandoneaza. Problema cainilor trebuie reglementata. Si sunt absolut de acord: AI CAINE – PLATESTE! La fel ca si pentru casa, masina, etc.

    4. Pai Raducule tocmai asta e problema, ce-ai scris la urma, ca acele animale sunt pe strazi, sunt maidanezi, deci nu sunt ai mei sau ai tai, ci sunt ai tuturor, deci daca e sa se plateasca taxe in plus trebuie platite de toata lumea nu numai de cei care au caini in proprietate.
      Cei care au caini au grija de cainii lor si in cele mai multe cazuri muscaturile si necazurile le fac cainii maidanezi si mult mai putin cainii care au stapan si sunt tinuti in lesa de cele mai multe ori.
      Deci ar trebui ca toata lumea sa platesca pt. a fi sterilizati cainii comunitari pt. ca acestia se inmultesc cel mai tare. Cainii care au stapan se inmultesc, in general, controlat. Nu-ti lasi cainele de rasa sa se inmulteasca cu un maidanez.

      1. Daca citeai mai atent textul meu poate iti dadeai seama de un lucru evident: maidanezii n-au fost parasutati in oras de rusi. Sau de chinezi! Ci sunt urmasii fostilor caini de casa (sau curte) ai unor proprietari iresponsabili.

        1. Stimate d-le Herjeu.In primul rind va spun ca sunt din ,,provincie”;in a-l doilea rind sincer va spun ca va citesc cu placere si cu mare atentie ,dar problema ciinilor comunitari vine din vremurile trecute(demolarile),multiplicate de catre adm.locale care s-au perindatin ultimii24de anisi nu au facut nimic alceva decit sa cheltuie aiurea si sa fure banii alocati,iar hotarirea o consider abuziva si nedreapta pentru proprietarii de ciini de rasa care respecta absolut toate regulile(lesa, botnita daca e cazul,curatatul necesitatilor etc) Comparatia cu copii care sufera de lipsuri o consider(scuzati-mi formularea) fortata si nelalocul ei. Cu stima!

    5. Oarecum ai dreptate, insa in fapt problema reala nu o constituie cainii care au proprietar. Ma indoiesc de faptul ca proprietarii isi lasa cainii sa se imperechieze cu cei “maidanezi”. Eu daca am caini, ii tin in curte pt. apararea asa-numitei proprietati si te asigur ca de acolo nici nu au iesit sau vor scapa vreodata, te asigur ca nu sunt “rasfatati” in vreun fel in ceea ce priveste hrana. Asadar, nu toti posesorii de caini au stapani pentru ca este un moft de-al acestuia. Daca s-ar face o statistica sunt convins ca “adevarata problema” o constituie cainii vagabonzi. Cu rahatelul, exista lege, cei in cauza pot fi amendati pt. “neatentie”, insa ca de obicei nu se aplica. Iar ideea ca tot ce ai in posesie sau in aces caz in ograda trebuie impozitat, sincer pare “solutia generala” pentru neputinta (asta ca sa nu spun rea-vointa sau nepasarea) alesilor fie ei locali sau in administratia centrala. Cat despre copiii care mor de foame si de sete in Africa (si nu numai acolo), sincer cred ca problema ar fi rezolvata cat se poate de usor DACA OAMENII nu ar cumpara ca disperatii si nu ar arunca mai bine de jumatate din ce cumpara, ca sa nu mai vorbesc de cheltuielile militare, cele cu serviciile mai mult sau mai putn secrete s.a.md. Nu cred ca te-ai gandit ca hrana animalelor ar putea “salva ghinionistii” din alte parti ale lumii. Iar daca tot avem prea multi caini, iar in Asia aceasta hrana constituie o delicatesa, nu vad de ce nu am putea sa facem bani. Ar fi multe de spus despre “problema cainilor”, dar sincer as prefera o discutie despre “problema oamenilor”. Considerand ca nu am jignit pe nimeni cu acest “mic” comentariu”, va doresc o zi buna si intelepciune pe masura fiecaruia!