Văleu, muică, văleleu, săriţi… ne furară iar ăștia, europenii ăștia, invidioși pe fetele noatre și pe talentele lor. Că ei are numai urâte fără voce. Şi nu-l au pe Costi al lui Ioniţă, care merită măcar un Grammy pentru pace, c-a reușit să inventeze prima manea in spaniolă, cântată la cimpoi. O adevărată simfonie universală.
Category Archives: viaţa cetăţii
locul doi nu contează
A trecut noua lege electorală. De fapt, s-a produs o minirevoluţie ale cărei urmări nu sunt total previzibile. Imediat după Revoluţie, toată lumea mânca margarină. Nu numai că era mai ieftină, dar începuseră să pătrundă şi la noi avertismentele nutriţioniştilor despre grăsimile animale, de care mustea untul nostru tradiţional. Azi, din ce în ce mai mulţi specialişti spun că margarina e moarte curată şi că tot untul e mai sănătos. Cam aşa e şi cu uninominalul ăsta pur.
să chibiţăm, fraţilor, să chibiţăm! – (2)
Spuneam în prima parte că, la noi, la doi jucători de şah sunt 5 chibiţi, la 22 de fotbalişti de pe teren, sunt milioane de antrenori, la 20 de miniştri, sute de analişti, ziarişti sau simpli oameni bine intenţionaţi. Sunt întotdeauna mai mulţi decât protagoniştii. Astfel încât, vrei nu vrei, chibiţeala lor devine activitatea principală şi nu „jocul” la care asistă.
să chibiţăm, fraţilor, să chibiţăm! – (1)
Chibiţi = persoane care asistă la jocul altora, fără să participe, dar foarte activi în a-l comenta! Vă sună cunoscut? Aţi întâlnit vreun chibiţ? V-aţi uitat în ultima vreme în oglindă? În Cişmigiu, în jurul jucătorilor de şah, pe stradă, lângă gropi, la coadă la supermarket, în faţa televizoarelor, strivind seminţe, la cafeluţa de prânz, la serviciu, în paginile ziarelor, pe forumurile de pe Internet. Nu se poate să nu-i fi observat.
ce-i mai plac românului chestiile făcute cu creier!
După ce, anul trecut, toţi sensibilii şi patrioţii naţiei (pick me, pick me!) s-au simţit luaţi peste picior de toţi snobii şi simandicoşii aceleiaşi naţii, pentru că l-au făcut pe puştiul cu poveste lacrimogenă cel mai cu talent dintre români, anul ăsta s-au gândit să parieze pe nişte chestii făcute cu creierul, ca să nu-i mai poată critica nimeni! Că doar tuturor le plac oamenii cu cap, mai ales dacă fac lucruri pe care nu le pricepe nimeni! Şi-uite aşa, în primii trei de pe podium au ajuns doi cetăţeni care au făcut ce nici cu gândul n-ai fi gândit, de i-au lăsat pe toţi cu gurile căscate şi neuronii înnodaţi.
a sosit circul în oraş!
Suntem provinciali. Şi asta nu doar pentru că istoria noastră ca amalgam daco-roman începe odată cu transformarea pământurilor nord-danubiene în periferie a Imperiului lui Traian. În pofida densităţii peste media mondială a vuittoanelor, Q6-urilor, iphoanelor sau robinetelor aurite din penthousurile parveniţilor dâmboviţeni, suntem la nivelul mentalităţii locuitorilor unui târg modest, în care cele mai importante evenimente sunt alegerile, prinderea nevestei dascălului în patul popii şi marama cea nouă a coanei Eleonora, adusă taman de la oraş de funcţionarul de la minister care îi face ochi dulci de vreo două luni. Dar parcă nimic nu scoate la lumină atitudinea provincială mai abitir decât sosirea circului!
