După atâţia ani de când românii tot reciclează aceleaşi vechi personaje, idei, greşeli, naivităţi şi prostii, a venit momentul Noului! Aşa cum Ceauşescu s-a chinuit 25 de ani să fabrice omul Nou, instituţiile pline de prototipuri ale experimentului eşuat, lăsate nouă moştenire de măreţul conducător, vor să scoată pe piaţă Noi partide. Cam aşa, ca pe nişte cutii de suc cărora fabricantul le-a schimbat ambalajul şi a scris mare “NEW” pe el, ca să se înghesuie proştii să cumpere.
Category Archives: viaţa cetăţii
tâmpenie vs. logică
Las la o parte valurile de jeg uman care au invadat toată noaptea facebook-ul, forumurile şi blogurile. Nu (mai) cred că se poate lupta cu aşa ceva. Jubilaţiile unora la aflarea veştii că fostul premier a încercat să se sinucidă nu fac decât să arate gradul de disoluţie umană la care a ajuns societatea românească şi nivelul de animalitate la care s-au întors unii. Mă tem că procesul e ireversibil. Nu poţi decât să încerci să te fereşti de astfel de specimene şi să speri că nu vei ajunge niciodată la discreţia empatiei lor sau a capacităţii lor de a înţelege lucrurile. Aşa că mă rezum la a comenta unele tâmpenii vehiculate rânjit, opunându-le bruma de logică de care sunt capabil.
justiţia umană, făcută după ureche
A furat! Cu amândouă mâinile a furat! De unde ştii? Ştiu eu! Păi nu se vede c-a furat?! N-auzi că are numai van gogi pe pereţi? De unde bani? Şi are şi un miliard de dolari în Elveţia. Asta de unde o ştii? Cum de unde? O ştie toată lumea! Ce, eşti comunist şi nu crezi? Păi era el fraier să privatizeze Petromul şi să nu ia şi el, acolo, câteva milioane de parai? Sau autostrada aia Bechtel… eheeee… câţi saci de ciment o fi primit pentru ea! Cine crezi tu că ar fi fost tâmpit să nu facă asta? Toţi fură, ascultă la mine, dar el e tata la hoţi. De unde ştii? Hai că eşti prost şi mă enervezi, n-ai văzut ce termopane are la casă?
cui i-e dor de zăvorence, borci, irinei, drăguşence?
Există o vorbă şi, dacă nu există, iaca o inventez eu acum: Sunt vremuri mai interesante decât cei care le trăiesc, fie pe scenă, fie în stal. Cam aşa mi se pare mie că poate fi caracterizată perioada pe care o traversăm. Se pare că suntem o naţiune (vorba vine) care nu suportă să se plictisească. Iată, într-o ordine absolut întâmplătoare, câteva argumente, câteva highlights-uri, dacă mă vreţi cosmopolit şi cool:
dacă tu nu vrei, te fac eu cumva să mă suspenzi
Deşi se anunţa interesantă, perioada asta de coabitare premier-preşedinte depăşeşte aşteptările şi începe să semene cu un joc de şah, în care adversarii, în loc de piese delicat sculptate şi mişcări discrete, se folosesc de ghioagele pionilor şi de şarje năprasnice, în luminile camerelor de televiziune. Pentru cei mai mulţi, ele nu sunt decât manifestări ale aceluiaşi vechi război dintre Băsescu şi restul lumii nesupuse. Eu cred că e mai mult decât atât. Dar să vedem circumstanţele:
hai la lupta cea mare, rob cu rob…
De-abia am scăpat de inundaţia de sloganuri, pozuţe, glumiţe, patetisme, derapaje cu iz chinezesc, apeluri la orgoliul meu de băiat de gaşcă, cool şi anti-sistem, că netul se face albie pentru alt şuvoi revoluţionar. Interesant (nu neaşteptat, însă) e că mare parte din cei care, timp de o lună, au vrut neapărat să mi-l bage pe Nicuşor Dan pe gât, în urechi, în ochi, în casă, pe uşă, pe geam, dar mai ales pe horn, vor acum, neapărat, să-i salveze preşedintelului unul dintre supuşii cu ştaif. Ceea ce mă duce, involuntar, cu gândul că, în afară de intelectualismul de paradă, non-conformismul de paradă şi superficialitatea umorilor ridicate la rang de convingeri, îi mai uneşte ceva. Sau cineva. Nu spui ţine, persoană importantă, becher, mă-nţelegi!
