Ce atmosferă de pace şi prietenie, ce zâmbete, ce strângeri de mâini bărbăteşti, ce armonie… Zici că a explodat o bombă cu normalitate fix în sala mare a Palatului Cotroceni. Şi toţi participanţii la ceremonia de învestire a guvernului Ponta 2 au inhalat gaz ilariant şi praf fermecat de stele.
Category Archives: viaţa cetăţii
văleu muică, dacă, totuşi, va fi puţină linişte?
Se simte aşa, o disperare prin media, că s-ar putea lăsa liniştea, cel puţin o perioadă, peste scena politică românească. Protagoniştii par uşor obosiţi şi, forţaţi de conjuncturi interne sau externe, îşi umplu mâinile cu pământ pentru a îngropa securea războiului. Nu se ştie încă cine are de câştigat din asta, dar sigur se manifestă zgomotos cei care pierd.
TB şi-a invitat susţinătorii la pomana porcului
Gata, porcul fost înghiţit! Sincer, nici n-a părut prea greu! Nu ştim exact câtă mastică a folosit ca să-i alunece mai uşor pe gât, dar important e că, la nici 3 luni după ce se jura cu mâna pe conştiinţă că nu-l va mai numi never ever pe Ponta în fruntea vreunui guvern, TB se leapădă dezinvolt de costumul de clown cu care a defilat aproape zilnic pe la televiziuni în campania electorală, şi anunţă, după o oră şi jumătate de profundă analiză, că pisicuţul-dottore-copy-paste-mincinos-patologic corespunde perfect portretului schiţat, de curând, premierului ideal pentru ţară!
Lăzăroiule, mai taci şi tu puţin!
Tatăl Albei ca Zăpada, moartă nenăscută, e cunoscut pentru afirmaţiile lui sibilinice, luate în serios şi desfăcute în 16 de tot felul de analişti politici. Apariţiile lui sunt vânate precum întrupările ezoterice ale unui guru transcedental, catalizator şi difuzor al energiilor Cotroceniste, ştiutor al neştiutelor şi păstrător al secretelor demiurgului care bântuie prin palat!
alegerea de a alege
Iar au trecut anii şi iar suntem mânaţi de datoria civică, de frustrări, de frică, de speranţe, de naivităţi, de iluzii, de ură sau naiba mai ştie de ce, spre secţiile de votare. Acolo, aşteptăm răbdători ca oameni plictisiţi să ne găsească în liste, luăm bucăţica de lemn cu cap de cauciuc, răsfoim mult prea stufoasele buletine şi uzităm neceremonios de dreptul nostru de a ştampila un singur dreptunghi. Sau mai multe. Sau niciunul. Apoi, facem efortul de a împături hârtiile şi de a le introduce în urnă. După atâta bătaie de cap, plecăm acasă cu sentimentul ambiguităţii utilităţii şi valorii gestului nostru. Colac peste pupăză, se anunţă şi ninsori!
bă, fratele meu, dar tu cine te crezi?
Mi-a luat ceva timp să desluşesc motivele pentru care ţine morţiş locatarul de la Cotroceni să iasă toată ziua-bună-ziua la televizor şi să comenteze nu spusele opozanţilor politici, ci mailurile pe care nişte activişti mărunţi de partid le trimit altor activişti, şi mai mărunţi, de partid. De ce răspunde în văzul lumii unor “atacuri” din nişte mesaje obscure, pe care nu le citesc nici măcar destinatarii. Manifestările lui par fără logică. Tradiţia spune că nu e prost, deci nu putem suspecta că nu-şi dă seama că fiecare apariţie, chiar dacă nu diminuează numărul votanţilor ARD (reduşi la nucleul taliban), sigur îi înverşunează să iasă la urne pe cei pro USL, pro PPDD sau pro oricine altcineva neasociat cu TB (aici nu prea se încadrează nici Diaconescu).
