Nu mai e un secret pentru nimeni că gaşca celui care a uitat să revină din concediul de la Predeal e în pragul unei încăierări generale. Şi dacă luptele intestine din PDL nu miră pe nimeni, cele în care s-au antrenat intelighenţiile dreptei suspomenitului ar putea ridica a mirare o sprânceană, dacă nu ar trezi mai întâi un zâmbet. Pentru că, văzându-i cum se hârjonesc delicat pe facebook, îţi aminteşti, fără să vrei, de cearta care făcea deliciul presei acum câţiva ani dintre mai nou liberalul deputat Becali şi fratele lui de sânge, Dumitru Dragomir.
Category Archives: viaţa cetăţii
exerciţiu de imagine sau/şi mostră de transparenţă?
Ştiţi ce şi-au reproşat toate guvernele care au pierdut alegerile după ’89? Că nu au comunicat mai eficient! Cu alte cuvinte, că nu au vorbit cu poporul mai des şi mai pe înţelesul acestuia. Deşi toţi au plătit cohorte de specialişti în PR, jurnalişti şi formatori de opinie. Şi mai toţi au stat ore în şir pe scaunele din studiourile de televiziune, explicând naţiunii cât de tari sunt ei, cât de performanţi şi capabili.
supersenzaţional, extraşocant şi megaincredibil: ce poate ieşi bun din divorţul Andreei de Ştefan! Exclusiv numai aici! Intră imediat, n-o să-ţi vină să crezi!
Nici nu s-a răcit bine… vulcanul mediatic erupt la moartea lui Sergiu Nicolaescu, că universul, care pare sponsorizat din profitul tabloidizării populare, a decis să ofere un nou subiect de dezbătut la televizor, în paginile ziarelor, pe net, la coadă, în pat sau în parc. Populaţia autohtonă trebuie menţinută în priză, nu are voie să-şi lase creierul să se odihnească, e musai să-l lucreze mereu, absorbind ca un burete orice detaliu insignifiant. În fond, ce poate fi mai important decât să-ţi consumi timp şi energie, vânând şi asimilând noninformaţii fără nicio legătură cu viaţa ta şi care nu ţi-o influenţează în niciun fel, şi care, în general, se vor evapora din conştiinţa individuală sau colectivă cu aceeaşi viteză cu care s-au întrupat din neant?
să ne-ncăierăm, zic!
În timp ce tătucul se dă cu snowmobilul pe la Predeal şi bea apă plată în vilele de protocol şi vânătoare ale lui Ceauşescu, copiii neastâmpăraţi se bat pe fragmentele de jucării care au mai rămas după ce nişte vrăjitoare rele, numite alegeri parlamentare, au răvăşit dulapurile. Sastisit şi el, probabil, să-i tot şteargă la nas şi să le tot înoade brăcinarii, ca să nu-şi arate popourile naţiunii, TB pare să-şi fi luat mâna de pe ei, resemnat că progeniturile nu au moştenit sămânţa de “geniu” care lui i-a permis să-i convingă pe români să-l voteze, iar şi iar, şi din nou…
cenuşă, pământ şi ipocrizii…
Lăsând la o parte ţigănia generată ad-hoc de orice deces al unei persoane cunoscute, orice divorţ al unui cuplu monden, şi, în general, de cam orice se întâmplă în spaţiul public românesc, moartea lui Sergiu Nicolaescu a adus un subiect nou în discuţiile icterice de pe ecrane şi din paginile tabloidelor. De fapt, ca să fim corecţi, cea care a născut controversa şi a propus-o spectatorilor a fost biserica ortodoxă, care a ţinut morţiş să iasă la rampă şi să se arate ultragiată de păgânismul dorinţei Maestrului de a fi incinerat, nu înmormântat.
unde naiba eşti dusă, Românie?
Măi Românie, am trecut pe la tine, să-ţi urez alea-alea, ştii tu, tot binele din lume, că doar e suficient şi poţi să-l împarţi celor dragi, cu generozitate, din gură. Dar nu dădeai semne c-ai fi fost acasă. Luminile stinse, tăcere deplină, doar beculeţul de deasupra uşii pâlpâia ameţit peste preşul “made in China”, pe care scrie Welcome. Aşa că ţi-am lăsat câteva rânduri, promit să nu folosesc cuvinte complicate, ştiu că ai avut probleme la bac şi n-aş vrea să-ţi distrug self-esteem-ul.
