Cam cât tupeu să ai ca, după ce, acum 15 ani, susțineai că România nu are nevoie de autostrăzi, acum să critici guvernul că nu termină una? După ce ai fost ministru al transporturilor de 5 ori, după ce la cârma aceleiași instituții s-au perindat oamenii tăi fideli, după ce ai condus de capul tău țara în ultimii 9 ani, să vii și să te dai fată mare nemulțumită că rămâi nemăritată pentru că Făt Frumos n-are șosea pietruită până la tine-n poartă, spune multe, dacă mai era nevoie, despre grosimea obrazului tău.
Category Archives: viaţa cetăţii
Udrea și președinția, sau “mănânci calule ovăz”?
În timp ce TB tot pomeneşte de funie în casa spânzuratului, bătând monedă pe bona filipineză a copilului premierului, care a însoţit familia Ponta în vacanţa din SUA, Duduia lui se grăbeşte s-anunţe că n-ar zice “nu” onoarei de a candida la prezidenţiale din partea dreptei. Ea a răspuns unei întrebări de genul “mănânci calule ovăz?”cu un tropăit nărăvaş din tocuri şi cu un alintat “să zicem da”.
un text despre încredere, nu despre un om
Nu-l cunosc pe nenea acesta, până azi habar n-aveam că există. Îl cheamă Octavian Bădescu și este noul șef al Direcției de servicii Expres din cadrul Poștei Române. Azi am aflat despre el un lucru foarte urât: a solicitat un salariu de un euro pe lună, până la redresarea departamentului pe care îl conduce (în loc de cei 4000 prevăzuţi de contractul de management)! Urât, urât, foarte urât, pentru că asta te duce cu gândul la cine știe ce mașinațiuni obscure și meschine. De altfel, asta a fost și reacția unei colege din regie, care mi-a împărtașit în cască, în timp ce citeam știrea, că ea nu crede în onestitatea gestului suspomenitului.
parastasul de un an al democraţiei
A şi trecut un an de când TB trebuia să-şi strângă lucruşoarele într-o cutie de carton şi să păşească pe scările care l-ar fi scos definitiv din Palatul Cotroceni. E momentul, deci, de comemorare. Dar nu a eşecului referendumului. Şi nici a invalidării voturilor a milioane de oameni. Ci a decesului, pe 29 iulie 2012, a democraţiei participative în România.
la aşa elevi, aşa profesori! Şi vice-versa :)
Facem noi mişto de tinerele speranţe ale ţării, care au deja drept de vot şi împerechere oficială, pentru cum se prezintă la terminarea liceului, dar parcă puţină atenţie merită şi cei care ar fi trebuit ori să-i convingă că merită să pună burta pe carte, ori să-i dea afară, mai devreme, din sistem. Nu de alta, dar văzând rezultatele examenului de definitivat, îţi vine să te-ntrebi cum s-ar fi descurcat unii dintre profesori dacă ar fi trebuit să dea probele de la bac.
tineri despre care nu vorbeşte (aproape) nimeni
S-a vorbit atât de mult de liceeni în ultima vreme, că ai putea avea senzaţia că societatea chiar e interesată de ei. Sigur, a fost în contextul şpăgilor de la bac sau al perlelor înşirate în lucrările de examen. Pentru o secundă ne-am bucurat că procentul de promovaţi a fost mai mare decât anul trecut, până ne-a spus cineva că mulţi nici nu s-au mai deranjat să se înscrie la bacalaureat. Am pasat iar responsabilitatea de la unii la alţii, până i s-a pierdut urma. Şi gata. Adolescenţii vor mai apărea la televizor fie într-un serial stupiduţ, fie dacă se îmbată şi distrug ceva în drumul lor spre ratare… vreo maşină, faţa vreunui competitor la mâna prinţesei, sau chiar pe prinţesă, dacă-i supără prea tare.
