Tu ești în piață, strigând împotiva cuiva. Eu sunt în casă, ocupându-mă de singurul concurs național de arte pentru liceenii din România. Știi de ce?
Eu urăsc hoția. Și corupția! Și incorectitudinea! Din câte am înțeles, și tu! Eu vreau să mă conducă cei mai buni dintre cei mai buni, cei mai competenți dintre cei competenți, cei mai inteligenți dintre cei inteligenți, cei mai corecți și dezinteresați care există! Pot să pun pariu că și tu ți-ai dori asta. Visez ca toți cei care încalcă legea, care greșesc față de semeni sau față de comunitate, să plătească în funcție de gravitatea faptei. Poate asta visezi și tu.
Ca să nu vă mai chinuți să catalogați oamenii, vă ajut eu. Pe scurt, e cam așa:
Ştiţi de ce mi-e silă de propagandişti? Pentru că, pentru ei, “ceilalți” sunt doar nişte pesediști ciumați, plătiţi sau manipulați să atace ”justiția” ca să-i scape pe corupți de pușcărie. Și, în general, cei care nu marșează la sloganurile simpliste sunt doar nişte biete marionete fără opinii, spălate pe creier, nişte minoritari iliterați, smulşi din fața televiziunilor de partid, nişte asistaţi social care nu vor să-şi piardă ajutoarele de la stat.
Așa m-am săturat de mentalitatea imbecilă și/sau ticăloasă care-i exonerează întotdeauna pe acei patroni veroși si avari, care profită de orice pretext ca să-și umple buzunarele, indiferent câtă lume are de suferit.
M-am abținut cât am putut să comentez despre ”revoluția fiscală”, pentru că m-am săturat ca, de câte ori ridic niște probleme de bun simț și, mai ales, arăt penibilitatea propagandei, să fiu etichetat ca simpatizant al unui partid politic. În plus, riscam să fiu considerat un susținător al acestor reforme, ceea ce n-ar fi chiar adevărat. Pentru că, deși am înțeles cum se fac și că nimeni nu va avea de pierdut, n-am priceput, totuși, cine are de câștigat. Dar m-a amuzat să privesc cum, a câta oară, societatea românească se împarte în grupuri, unele mai agresive decât celelalte, fiecare convins că ȘTIE! Și le-am identificat: