E bine, e foarte bine că politicienii se strâng la chemarea președintelui și încheie entuziasmați acorduri. Primul a fost pentru securitatea națională. Mă rog, pentru cheltuieli de apărare, ceea ce s-ar putea dovedi a nu fi chiar același lucru. Am scris despre el aici, nu mai reiau. Pe principiul ”bate fierul cât e cald”, premierul aruncă deja pe piață ideea unei alte înțelegeri transpartinice, pentru autostrăzi. Și ar putea urma alte și alte inițiative, cu scopul declarat de a face din România o țară mai predictibilă, în care fiecare nouă putere să fie obligată la oarecare coerență în aplicarea strategiilor naționale demarate de guvernele precedente, chiar dacă are altă culoare politică.
Un consens extatic a pus stăpânire pe, altfel, divizata clasă politică dâmbovițeană. Toată lumea pare ferm convinsă că nimic nu e mai important în acest moment decât să mărim bugetul armatei. Așa le-a spus noul președinte, așa s-au încolonat toți, dând aprobator din cap. Printr-o mobilizare demnă de cauze ceva mai bune, stânga-dreapta și dreapta-stânga s-au strâns rapid la Cotroceni ca să semneze acordul care arată lumii ”că suntem o națiune responsabilă”!
Am tot ezitat să scriu despre tragedia din Franța. Nu pentru că n-aș considera abominabilă uciderea celor 12 angajați ai unei reviste considerate umoristice. O astfel de crimă e imposibil de justificat, indiferent de unde o privești, atât timp cât mintea nu ți-e plecată cu sorcova. Am ezitat pentru că, așa cum se întâmplă în astfel de momente, emoțiile sunt mai mari decât judecata, iar echilibrul rațional are toate șansele să fie atacat din toate direcțiile.
Văleu muică, ce făcuși? Prea Alesule, prea tăcutule, deci prea înțeleptule, prea înaltule, prea altfel-ule care ești matale, ce combinași? Cum reușiși în așa scurt timp să-i superi pe cei care dormeau cu poza ta sub perină și se trezeau orbiți de lumina necuvintelor tale? Și cum putuși să-i dezamăgești pe ăi de te vedeau demn urmaș al destoinicului apărător al statului de dreapta în fața invaziei comuniste?
Pentru că românii au mintea destupată, de le poți vârî într-însa orice, dacă ai puțin talent la manipulare și răbdare, a fost deajuns să le repete Cel Întronat că are nevoie de alt guvern ca să performeze miracolele așteptate de națiune, că, brusc, procentele ipotetice ale PNL-ului pedelizat au crescut precum ciupercile după ploaia care i-a umezit pe cei ce-au stat la cozi lungi ca să-și ia țara înapoi.
Într-un atât de așteptat și, parcă, ireal sfârșit, s-au încheiat cei 10 ani ai regimului băsescu. Nu cred că istoria mă va contrazice: el a avut un efect malign asupra organismului pe care-l numim societate similar cu cel al epocii fanariote, cu corupția, depravarea și sărăcia ei, cu cel al anilor ’40-’50, cu statul național-legionar, ocupația nazistă, războiul și impunerea comunismului, și cu cel al ultimei părți a dictaturii ceaușiste, cu frica, foamea, frigul și întunericul acesteia. Ca și ele, și imundul deceniu a provocat în structura de rezistență a neamului răni profunde, purulente și fetide, dintre care multe nu se vor vindeca niciodată complet.