În această seară, în drum spre serviciu…
– am constatat că e deja aproape întuneric. Acum două-trei săptămâni, era mult mai multă lumină la ora asta. Deci, încet, dar sigur, vine toamna. Deşi, după canicula din timpul zilei, n-ai zice
– o ţăşnitoare udă trandafiri şi, între timp, spală un autoturism parcat în apropiere
Poate nu aţi realizat, dar în ultima perioadă, România a fost implicată nu în una, nu în două, ci în trei Olimpiade. Prima este cea mare, cea mediatizată la nivel mondial, cea strălucitoare, cea care costă miliarde de euro. Şi se desfăşoară la Londra. Pe vremuri ne întorceam de la Jocuri cu pungi pline cu aur, argint sau bronz. Gimnastele, atletele şi canotoarele noastre ieşeau cocoşate din aeroportul Otopeni, de câte medalii le atârnau de gât. La cum stau lucrurile până acum, mă tem că n-o să piuie prea tare detectoarele de metale prin care vor trece sportivii noştri la întoarcerea acasă.
Luna care tocmai s-a-ncheiat a fost cea mai bogată în vizitatori ai blogului. Sigur, această creştere nu mi se datorează în mare măsură ci e urmarea firească a înfierbântării până la limita suportabilului a tensiunii din societatea românească, dain cauza referendumului care putea să schimbe lucrurile. Şi, aşa cum e firesc, mulţi oameni au căutat opinii pro sau contra. Cei mai mulţi, evident, n-au fost interesaţi decât de acele articole care să le întărească convingerile sau senzaţiile avute deja şi nu pentru a-şi confrunta ideile cu ale altora.
Când sunt supăraţi sau trişti, oamenii se îndoapă cu alcool. Sau cu îngheţată. Eu, acum, în acest moment, încerc să mă umplu de aşa ceva:
E foarte greu de spus/scris ceva după rezultatele referendumului. Oricât ai încerca, e uman imposibil să te uiţi, după doar câteva ore, cu obiectivitate, la cifre şi la semnificaţiile lor. E prea devreme pentru predicţii sau pentru analize savante. Şi, în general, e vremea în care fiecare ar trebui să vorbească mai puţin şi, în schimb, să se privească în oglindă mai mult. Dar nu în aceea care-i spune cum apare celorlalţi ci în cea interioară, în care să vadă sau să revadă, dacă există, valorile în care crede, pentru care s-a luptat, dacă a făcut-o vreodată, şi să-şi asume cu sinceritate atitudinile sau alegerile.
Aşa că eu voi tăcea o perioadă despre politică şi oamenii ei. Voi încerca să curăţ fereastrele mele de toate zoaiele aruncate pe ele, voluntar sau involuntar, direct sau indirect, de o mulţime de fiinţe croite după chipul şi asemănarea “învingătorului”. Abia apoi voi mai îndrăzni să privesc prin ele, la ceilalţi, cu speranţa regenerată (sper!) că nu detaşarea totală şi dezinteresul pentru soarta comunităţii sunt singurele căi de supravieţuire în mijlocul populaţiei mioritice.
După câteva săptămâni şi mai multe articole pe acest blog, în care m-am străduit să fiu cât se poate de obiectiv în subiectivismul meu, cât se poate de argumentat şi de logic în analizele mele, cât se poate de raţional şi detaşat în disecarea realităţilor româneşti, cât se poate de temperat în judecăţile mele de valoare, e timpul unei alte mostre personale de onestitate. Vreau să vă spun acum de ce voi vota DA la referendumul de destituire a preşedintelui suspendat. Sunt convins că, dacă toţi susţinătorii sau adversarii lui TB ar avea capacitatea de a exprima cu sinceritate motivele poziţionării lor, fără să folosească mecanic formule şi sloganuri, “argumente” sau “axiome”, lansate pe piaţă de mecanismele de propagandă şi manipulare ale celor două tabere, anumite zone ale societăţii, cum ar fi mass-media, ar mai scăpa un pic din mizeria acumulată în ultima perioadă. Dar sinceritatea şi corectitudinea nu sunt bunuri de preţ în România de azi.
Toate opiniile exprimate aici au caracter personal, nu implică și nu pot fi asociate sub nicio formă cu funcția publică deținută de mine sau instituția în care îmi desfășor activitatea!
*
Preluarea unui articol este permisă în limita a 200 de cuvinte și, obligatoriu, cu menționarea autorului și cu link bine definit către postarea originală!