Poate nu aţi realizat, dar în ultima perioadă, România a fost implicată nu în una, nu în două, ci în trei Olimpiade. Prima este cea mare, cea mediatizată la nivel mondial, cea strălucitoare, cea care costă miliarde de euro. Şi se desfăşoară la Londra. Pe vremuri ne întorceam de la Jocuri cu pungi pline cu aur, argint sau bronz. Gimnastele, atletele şi canotoarele noastre ieşeau cocoşate din aeroportul Otopeni, de câte medalii le atârnau de gât. La cum stau lucrurile până acum, mă tem că n-o să piuie prea tare detectoarele de metale prin care vor trece sportivii noştri la întoarcerea acasă.
A doua olimpiadă s-a dorit a fi bălăcăreala isteroidă din politica românească. Ca Hitler pe vremuri (dar măcar ăla chiar era gazda Jocurilor Olimpice din 1938), TB şi stafful de campanie s-au gândit că ar fi o găselniţă bună folosirea în campanie a unui simbol al sportivităţii, al fair-play-ului, al corectitudinii întrecerii, al capacităţii de autodepăşire. Sigur, niciuna dintre aceste caracteristici nu are vreo legătură cu preşedintele suspendat sau cu apropiaţii lui, dar câţiva români se vor fi lăsat păcăliţi de asocierea cu torţa olimpică.
Şi mai e una, care se desfăşoară, parcă, în semiclandestinitate. Aproape nimeni nu vorbeşte despre ea, iar medaliaţii ei nu se suie pe niciun podium, în televizoarele unui miliard de telespectatori. Nu se umplu pagini întregi cu poveştile lor de viaţă şi nici nu se scriu editoriale cutremurătoare despre puterea lor de luptă şi mândria noastră de a fi reprezentaţi de ei. Nu apar la televizor, la toate emisiunile, ca să plângă pentru soarta ţărişoarei şi să se bata cu pumnul în piept că o vor apăra de comunişti până la moarte. E vorba de olimpiada pe discipline şcolare… chimie, matematică, fizică, biologie… Cea de la care, în fiecare an, românii se întorc plini de medalii. Acum au adus acasă 4 de aur, 8 de argint şi 7 de bronz. Desigur, la nivel personal, asta le înlesneşte intrarea la facultate şi le aduce, dacă nu mă înşel, şi o recompensă materială modestă. Se scriu câteva ştiri înghesuite într-un colţ de gazetă sau expediate spre finalul jurnalelor informative. Pozele lor apar pe panourile de onoare ale liceelor din care provin. Mai câştigaţi sunt, însă, profesorii lor sau directorii şcolii, care-şi adaugă noi file în dosarele personale, cele care le permit obţinerea de prime, gradaţii sau avansări.
Desigur, aceşti tineri sunt o rara avis printre sutele de mii de analfabeţi sau iliteraţi care pică bacalaureatul. Dar aşa sunt şi sportivii în mijlocul unei populaţii supraponderale, leneşe, îmbolnăvite prematur de ţigări şi alcool. Nu văd niciun motiv pentru care nu s-ar vorbi la fel de mult despre excepţii, ca şi în cazul de-al doilea. Nu de alta, dar, sincer, om sta noi cum om sta la capitolul medalii, dar la cel al modelelor promovate suntem mereu repetenţi. Sau descalificanţi, cum preferaţi.
Nici o problemă, importatorii de creiere nu dorm, ei ne pândesc și ne vânează inteligențele chiar dacă nu le facem reclamă. Astfel, mai toți olimpicii ajung prin țări străine, angajați de cei care stiu să le aprecieze și să le plătească valoarea.