Mulți au văzut, cred, acele performanțe muzicale în care sunt implicate mai multe pahare umplute în varii proporții cu apă. Eu, de exemplu nu știam că această ”combinație” are și un nume: glass harp – harpa de sticlă. La prima vedere pare simplu. freci buricele degetelor de buza paharului și gata, se aude sunetul. Dar sunt atâtea lucruri care trebui controlate pentru a transforma sunetele în melodie, încât nu pot decât să mă înclin în fața talentului celor care reușesc.
Category Archives: 3 minute de pauză
3 minute de pauză
Azi, în pauză, nu râdem, nu cântăm, nu dansăm, ci ne emoționăm puțin. Poate ni se umezesc și ochii. Cine știe? Poate devenim mai optimiști în legătură cu cei pe care-i considerăm ”viitorul”. Dragi părinți, dacă vă uitați la acest filmuleț și aveți senzația că vă vedeți copilul, înseamnă că aveți de ce să fiți mulțumiți de modul în care v-ați îndeplinit rolul. Dacă nu… poate nu e timpul pierdut :) Băiatul din înregistrare are 10 ani. Îl cheamă Santiago și trăiește cu familia sa, fără mari posibilități materiale, în Bahia Blanca, Argentina.
3 minute de pauză
Cred că e momentul perfect pentru a ne destinde puțin. Ba chiar, sincer, eu am și râs pe alocuri. Vă propun o pauză în care să priviți un exercițiu al unei gimnaste… ăăăă… adică un gimnast :) Paul Hunt a fost campion al Statelor Unite în anii 70′, după care a devenit antrenor. Ulterior a revenit în arena sportivă, în pauzele unor competiții, pentru a amuza publicul cu performanțele sale de… gimnastă. Și-a luat și un nume de scenă, Pauline, și și-a lăsat și mustață, ca să nu existe confuzii. Vă invit să vă binedispuneți, urmărindu-l cum se descurcă la paralele :) Și să știți că nu e deloc ușor să faci așa ceva!
3 minute de pauză
Eu am idei multe, din care unele sunt fixe. De exemplu aceea că e falsă preconcepția că tinerii nu pot fi atrași spre cultură și artă. Că sunt imuni la muzica simfonică, la balet, la teatru. Eu cred că depinde de creator și de promotorul creației să facă acest univers interesant pentru cei care au crescut într-o altfel de societate, în care educația umanistă este din ce în ce mai neglijată, în favoarea celei tehnice, ultraspecializate. Vă propun ca argument în favoarea spuselor mele acest moment găzduit de… Opera de Stat din Viena! Unii vor strâmba din nas :) Alții, sunt convins, vor zâmbi și se vor simți bine! Ceea ce și e rostul acestor pauze pe care vi le propun :)
3 minute de pauză
Vă invit azi, din nou, în pauza pe care v-o propun, să mai urcăm și să mai coborâm niște scări. Pe lângă arderea de calorii, exercițiul mai are un efect: ne amintește că oamenii sunt capabili să transforme chiar și lucrurile utile în unele frumoase. Nu știu dacă a cuantificat cineva cam cât timp ne petrecem trecând de la un etaj la altul. Dar cred că sunteți de acord cu mine că l-am considera mult mai puțin o pierdere de vreme, dacă l-am consuma pe scările din pozele de mai jos.
3 minute de pauză
Se numește Filharmonia Dowcipu, ceea ce, tradus, ar însemna Filarmonica spirituală. Adică inteligentă și amuzantă. Ceea ce și e. S-a născut în Polonia, ca un proiect de televiziune. Care a crescut și s-a transformat într-un fenomen, în care umorul și muzica bună se combină spre deliciul fanilor de peste tot. Iată ce se spune despre el: ”Este muzica clasică aplicată secolului 21. Este un spectacol creat de cei mai talentați instrumentiști și cântăreți, prezentat într-un limbaj contemporan”. Au reușit să disipeze atmosfera gravă și apăsătoare din sălile de concerte și să transforme orice apariție într-un moment unic. Și, pentru a atrage tinerii, le propun hituri pop în interpretare simfonică. Cu ajutorul unor voci de operă. Faceți o pauză și vedeți și voi ce iese, mai ales că, sunt convins, veți recunoaște melodia :)