Se numește Filharmonia Dowcipu, ceea ce, tradus, ar însemna Filarmonica spirituală. Adică inteligentă și amuzantă. Ceea ce și e. S-a născut în Polonia, ca un proiect de televiziune. Care a crescut și s-a transformat într-un fenomen, în care umorul și muzica bună se combină spre deliciul fanilor de peste tot. Iată ce se spune despre el: ”Este muzica clasică aplicată secolului 21. Este un spectacol creat de cei mai talentați instrumentiști și cântăreți, prezentat într-un limbaj contemporan”. Au reușit să disipeze atmosfera gravă și apăsătoare din sălile de concerte și să transforme orice apariție într-un moment unic. Și, pentru a atrage tinerii, le propun hituri pop în interpretare simfonică. Cu ajutorul unor voci de operă. Faceți o pauză și vedeți și voi ce iese, mai ales că, sunt convins, veți recunoaște melodia :)
Mai vrem! Mai vrem!
BESTIAL DE FRUMOS!!! SUNT BUNI DE TOT!!!! MULTUMIM!!!!