uite că se poate!

Atât de rar dau peste astfel de știre, încât mă grăbesc s-o împărtășesc cu voi. Câteodată mi se urăște și mie de câte lucruri negative subliniez în postările mele, așa că mă bucur când am prilejul de a scrie și despre fapte și oameni care-ți redau puțin încrederea că societatea noastră nu e chiar total dezarticulată. Sigur, cu o floare nu se face primăvară, dar parcă îți mai pălește pesimismul când vezi că mai sunt români care au înțeles că plânsul de milă și statul cu mâna întinsă la ”stat” nu sunt soluții pentru problemele cu care se confruntă.

Se întâmplă într-o comună argeșeană, Băbana pe numele ei. Care are mare nevoie de un dispensar nou. Și pentru că în zonă n-are casă de vacanță niciun potentat al zilei, nu s-au găsit bani la bugetul județului pentru o astfel de investiție. Iar localitatea, evident, n-are fonduri pentru a angaja o firmă specializată în construcții. Așa că primarul a apelat la săteni. Și, uimitor sau nu, zeci dintre ei au răspuns pozitiv și s-au oferit să muncească voluntar, adică fără a aștepta plată pentru asta. Singura ”recompensă” este masa oferită de edil la mijlocul zilei.

Niciunul nu e zidar de meserie, dar au decis ca amănuntul ăsta să nu-i oprească. Astfel că 37 de oameni, bărbați și femei, au reușit în 3 ore să toarne fundația clădirii. Isprava i-a făcut încrezători că vor duce la capăt ce și-au propus, chiar dacă, evident, va dura ceva mai mult decât le-ar lua unor muncitori profesioniști.

Și pentru că eu cred că e, în primul rând, meritul primarului că a știut să-i mobilizeze pe consătenii săi, i-am căutat numele: Vasile Bebe Ivan. A absolvit două facultăți, Dreptul și Educație fizică și sport. Și gospodărește cele 7 sate din subordine de 11 ani.

Categorii: timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwittergoogle_plus

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. SA FIM CORECTI…!!!

      Bravo lor..!!
      Dar nici IMPOZITE SI TAXE LA STATUL MAFIOT SA NU MAI PLATEASCA NICIUNUL…!!!!
      Ce expresie este aceea: ”NU S-AU GASIT BANI PENTRU…”..?? Cand ponta(da,cu p ”mic” !!) ”sta pe sacii cu bani” pentru ca NU S-AU FACUT NICI UN FEL DE INVESTITII in….”teritoriu”(ca tara NU mai este demult..!!)
      S-au impartit bani-pe..”ochi frumosi”..!!- unor anumite C.J. si consilii locale,iar ”ochii frumosi” stim cam toti ce-nseamna…!!
      statul=CUIB MAFIOTIC si Grup Infrational Organizat…!!!

    2. Oricum, meritul este al primarului, gospodarul satului. Tot domnia sa, a stiut sa mobilizeze satenii, altfel,nu se intampla minunea. Dar cu o floare nu se face primavara. In lungul drum, pana la finalizare, se vor mai intampla multe. Bine ar fi ,sa se trezeasca si alti primari, sa gospodareasca localitatile ,in care au fost alesi.

    3. 2 scurte comentarii: primul este un zambet – in alta parte se cauta firme specializate in mutat cuiburi de berze!!?? Iar al doilea ar fi de ordin financiar: atunci cand “exporti” o marfa ai dreptul sa ceri TVA-ul inapoi (adica de ce sa platesti tu statului respectiv taxe fiindca pleci de-acolo, cu marfa cu tot) – cred ca, pe acelasi principiu, ar fi normal ca cei din Babana sa fie scutiti de darile catre judet si restul tarii pentru un an sau doi…

      1. Aveti dreptate, se v-a trezi vreunul de la Bucuresti sa le spuna ca ce fac ei acolo nu e bun pentru ca nu au aia, aia, nu au dat spaga la centru etc, etc. Cu darile catre stat, cel putin pentru sanatate, nu ar trebui sa platim niciunul. Daca ajungi la spital, nu se uita nici dracul la tine, te lasa ca pe un rahat daca nu scoti ceva milioane din buzunar ! ori intri pe picioarele tale si iesi cu picioarele inainte !