te pui cu blondele?

De la o vreme, unul din noii veniţi la masa lui Zeus tot tropăie şi ţopăie, încercând să vadă şi el ce bucate-s pe farfurii. Chirăie, se scălămbăie, agită torţe şi drapele, nemulţumit că firimiturile sunt deocamdată prea puţine pentru câţi alţi papahagi şi pârvuleşti râvnesc la ele. Până când frau kommissar îl observă şi-l ridică de subţiori, de-l pune pe un scaun de oameni mari. Nu de alta, dar, când s-o-mpărţi pomana de la trecerea în istorie a pedeleului, e bine să ai de la cine să iei niscaiva ciozvârte, ca să creşti mare şi frumoasă şi, eventual, prim-ministăreasă în ipotetica administraţie Ungureanu! Aşa că nu strică să-ţi bagi în faţă copchii răzgâiaţi, ca să aibă şi ei drept de vot, când va fi cu luarea deciziilor în conducerea colectivă a viitoarei alianţe de dreapta.

Evident, îi poţi folosi, în acelaşi timp, şi ca să scapi de neloiala concurenţă, tânără şi blondă, adulată de zei şi purtătoare la vedere de atuuri la care Frau n-a putut să viseze nici când îşi împletea cosiţele în faţa oglinzii. Gândit şi făcut. Sigur, nu de aceeaşi persoană. Aşa că muţunache o atacă pe Duduia Udrea, public şi fără jenă, aşa cum numai tinerii nesăbuiţi şi uşor impresionabili pot să facă.

Pe scurt, aceasta revine din (auto?)impusul exil, cum altfel decât cu laude nemăsurate aduse măreţului conducător, ieşit învingător din a “n”-a luptă cu hidra. Deşi se gudură de câteva luni pe lângă acesta, Neamţu (“liderul” noii republici) o trimite pe protejata lui, fără menajamente, direct la pensie. Aceasta nu se lasă şi şterge cu intrus pe jos, acuzându-l de veleitarism şi de gândire stereotipă, făcând trimitere, în treacăt, doar domnia ei ştiind de ce, la “aparenta integritate morală” a interlocutorului. Deşi eu cred că, aici, Udrea a ţintit undeva în spatele acestuia. Neamţu contratacă şi pomeneşte de telegondole în casa… ministresei. Şi-i promite că va veni la putere cu tot cu limitările lui. Ceea ce ar fi în măsură s-o sperie nu doar pe duduia atacată, ci pe toţi cei care visează la raiul de dreapta din statul de drept.

Ceea ce până acum două luni părea de neimaginat, e pe cale să se-ntâmple. Udrea este atacată de un om pe care îl place Macovei, pe care o place Băsescu. Nu atât de mult pe cât o place pe Udrea, însă. Care nu-l place pe Blaga, care n-o place pe Macovei. Mă întreb pe cine place MRU. Că, până la noi ordine, el este Delfinul.

Aşa că, dincolo de anecdotică, împunsăturile dintre Udrea şi Neamţu sunt doar avanpremiera uneia dintre luptele care încep să încingă intestinele încă nenăscutei noi bărcuţe prezidenţiale. Vor învinge, oare, duduile, cărora tătucul nu mai are, pentru moment, ce jucării să le dea, sau flăcăii, a căror mamă spirituală e pe cale să devină instanţa supremă de etică şi moralitate în viitorul conglomerat de dreapta?