De fiecare dată când mă uit la “Românii au talent”, sunt încercat de sentimente, emoţii şi trăiri contradictorii. Ba schimb canalul pentru că nu mai pot suporta penibilul pe care nu-l resimte vreunul de pe scenă, ba mă îngrozesc de „normalitatea” înfăţişării unora rupţi total de realitate, ba mă indignez de nedreptatea vieţii, care i-a pus pe câţiva competitori să joace până acum pe alte scene decât ar merita talentul lor. Unii mă amuză, unii mă indispun. Pentru unii mă bucură gândul că, poate, emisiunea e o şansă de care n-au mai avut parte până acum. Alţii îmi dau o stare de bine, pur şi simplu pentru că există. Aşa cum unii mă fac să mă uit cu atenţie şi suspiciune la trecătorii de pe stradă.

Citește restul articolului →