Ne apropiem de sfârşitul călătoriei prin Milano. Puţin obositoare, dar a meritat pe deplin. O evadare din gri-ul arhitectural şi uman în care se (şi mă) înăbuşe Bucureştiul. Sau toată ţara, dacă vreţi. Din păcate, prea scurtă şi, mai ales pentru mine, prea plină pentru a putea fi asimilată total la nivelul memoriei faptice, ci mai mult la cel al senzaţiilor şi emoţiilor care, aşa cum mi-a arătat viaţa, se vor integra în timp în structura mea interioară. Dar, destul cu vorba, să purcedem…

Citește restul articolului →