În seara asta îl cunoaştem pe Edward, un preadolescent britanic, care creşte înconjurat de bătrânii din căminul condus de părinţii săi. Aici îl cunoaşte pe Clarence, un fost magician. Alături de el învaţă să trăiască minunea fiecărei zile, în timp ce bătrânul ajunge să se împace cu trecutul. Un film emoţionant, uşor trist, despre relaţia specială, chiar dacă neobişnuită, dintre un băiat şi un senior, despre singurătăţi, întrebări, regrete dar şi despre prietenie, căldură, călătorii miraculoase. Un Michael Caine de excepţie, ca în mai toate performanţele sale. Şi un tânăr Bill Milner pe care l-aţi văzut şi în Son of Rambow. Şi care promite să fie printre vârfurile generaţiei sale de actori.