sunt un bou!

Era anul de graţie 2000. Patronul Antenei 1 mă cheamă la el şi-mi spune că îşi doreşte ca eu să realizez toate emisiunile de campanie electorală, locală, naţională şi prezidenţială, pe care postul urma să le difuzeze. Evident, în naivitatea mea binecunoscută, m-am simţit onorat de dovada de încredere şi bucuros de oportunitatea de a demonstra că pot ţine în mână astfel de întâlniri cu miză uriaşă, cu vârfurile politichiei româneşti, pline de ifose, orgolii şi pretenţii. Mă gândeam că ele vor fi paşaportul meu pentru următoarea etapă din cariera mea jurnalistică. N-a fost să fie aşa, dar asta e o altă poveste.

Acum vreau doar să vă istorisesc două mici întâmplări din acea perioadă, legate de candidatul PUR (pentru cine nu ştie, premergătorul PC de astăzi, partidul lui Dan Voiculescu), George Pădure. Da, da, acel Pădure care, cu 4 ani mai înainte reuşise să ajungă primar independent la sectorul 1, împărţind video-uri şi aparate foto la tot poporul. Ei bine, simţind că n-o să-i mai iasă figura, s-a gândit să se refugieze sub umbrelă politică, şi care ar fi fost mai încăpătoare dacă nu cea căptuşită de un imperiu media? Mai ales că se visa ditamai edilul general al Capitalei.

Cu câteva zile înainte de prima confruntare televizată, mă sună cineva şi-mi solicită o întâlnire pentru a-i spune care vor fi temele de discuţie. Din maşina cu număr de GDV (Grup Dan Voiculescu) coboară un nene. Îi spun că voi aborda salubritatea şi încălzirea, cred :) El îşi notează conştiincios. La sfârşit, dau să mă ridic şi el îmi spune: păi nu-mi daţi şi întrebările? Poftim? Da, întrebările pe care le veţi pune candidaţilor! Cum să vă dau întrebările? Nu ştiu care era mai mirat dintre noi doi, eu sau el. Păi să i le dau domnului Pădure, să se pregătească. Să se pregătească pe temele pe care vi le-am dat şi pe care le-am comunicat şi celorlalţi. Păi nu e bine, el e candidatul nostru, trebuie sprijinit. Sprijiniţi-l, zic eu şi mă îndrept spre uşă. Descumpănit, omul mai încearcă o dată: să ştiţi că o să spun mai sus că n-aţi vrut să-l ajutaţi. Ca să nu mă enervez prea tare, am preferat să plec, fără să mai spun ceva. Spre cinstea lui, n-am primit niciun telefon de la Voiculescu. De altfel, până la finalul campaniei prezidenţiale, n-a existat nici cea mai mică imixtiune în emisiunile mele. A lui sau a conducerii Antenei. Dar şi asta e o altă poveste.

Ei bine, am crezut că lucrurile s-au lămurit “acolo sus” şi că nu voi mai fi deranjat cu astfel de solicitări. Întâmplarea face ca ziua mea să fie în mai, cu vreo 3 săptămâni înainte de data de atunci a alegerilor locale. Şi, în ziua cu pricina, mă trezesc la uşă cu un curier care îmi lasă pe prag o cutie măricică, mă pune să semnez, îmi urează sănătate şi dispare. Deschid şi ce să vezi? Un sistem audio ultraperformant Sony, care costa cam cât 3 salarii de-ale mele. Şi o felicitare de la acelaşi Pădure, prin care îmi ura cele-cele pentru frumoasa vârstă împlinită…

Am căutat pe net adresa sediului Gepa, m-am urcat în maşină şi am demarat. Am intrat în vilă cu cutioiul în braţe, spre surprinderea secretarelor şi am intrat direct în biroul pe care scria George Pădure. I-am trântit “cadoul” pe birou şi i-am spus că, data viitoare, ne supărăm rău de tot. Şi, ca să nu înţeleagă că sunt nemulţumit de valoarea “atenţiei”, i-am spus-o direct, i-am întos spatele şi am ieşit. A fugit după mine pe scări, încercând să-mi explice că nu era o mită, ci un cadou sincer, de ziua mea, bla-bla-bla…

Mai puţin interesanţi au fost primarul în funcţie de atunci, Lis, care, chiar cu 5 minute înaintea emisiunii m-a-ntrebat dacă nu vreau un apartament pe Bulevardul Unirii (din cele pe care, cu multă mărinimie, le împărţise în timpul mandatului zecilor de jurnalişti şi artişti). Sau răposatul Erbaşu care a vrut să-mi bage cu forţa în buzunar un plic cu bonuri de benzină să-mi ajungă vreo doi ani :)

De ce am pus titlul acesta? Pentru că aşa mă simt de fiecare dată când aflu că vreun fost coleg de breaslă a mai ajuns… ce ştiu eu… consul la Cape Town, de exemplu…

PS. Pentru c-am fost întrebat: nu sunt deloc împotriva ocupării de către jurnalişti a unor poziţii publice, politice sau diplomatice. Dimpotrivă, sunt unii care ar face treabă foarte bună dacă li s-ar da credit. Şi, cu cât au conştiinţa mai cristalină, cu atât mai bine!