Desigur, dacă doreşti, poţi şi argumenta răspunsul tău,
folosind formularul de comentarii.
| Ţi-a plăcut? | Şi împarte cu prietenii tăi! |   |
Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
Ai un comentariu de făcut? Be my guest!
Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
:) Pe cat de simpla e intrebarea pe atat de complexa…
Cred ca daca as putea sa traiesc vesnic, as putea sa ma decid de abia cand in viata asta ma apropii de sfarsit, si sigur as alege o perioada din viata mea anterioara in care sa traiesc…
In aceasta lume si in asa conditii nu, viata e o lupta vesnuca pt. existenta , poate as obosi la un moment dat si as fi o povata si pentru mine, atat cat voi traii vreau sa traiesc frumos , sa fac bine pentru mine si pentru cei din jurul meu, sa ma bucur pentru fiecare zi pentru soare ,pentru flori pentru un cantec…
Nu! Sau macar, nu intr-o singura viata. Bunica a murit la 81 de ani. Era activa, sanatoasa, avea o viata decenta. Cu ceva timp inainte sa moara, de cate ori mergeam la ea si o intrebam ce face imi raspundea: Astept sa mor… Intotdeauna ma infiora raspunsul si o intrebam de ce vorbeste asa. Imi raspundea invariabil ca nu vede ce ar mai avea de facut pe aici. Copiii ii sunt mari, nepotii la fel, stranepotii incep sa creasca, lucrurile sunt aranjate, treaba ei s-a terminat.
Ar fi o povara vesnicia pentru mine !Daca as sti ca voi fi lucida si sanatoasa,parca as accepta….hahahaha. Dar nu,mai bine nu !
N-ai spus si conditiile :) Daca pe langa vesnicie ar veni si niste conditii ideale, as fi tentata sa zic da. Dar, daca pastram conditiile reale, nu. Daca doar mie mi s-ar oferi privilegiul de a trai vesnic, categoric nu, pentru ca nu am ce face cu o viata din care dispar oamenii care conteaza in ea. Apoi, viata are hachitele ei si, exceptandu-i pe norocosi, ne tot strica pe ici colo mecanismele, asa ca tot umbland scartaiand din partile stricate invariabil obosesti. De ce sa cari oboseala si suferintele o vesnicie dupa tine? Apoi, cred ca frica de moarte e un motor foarte puternic. Daca am trai vesnic, si am avea prin urmare putinta de a amana la infinit orice… am arata si mai jalnic decat oricum reusim de regula prin ce (nu) facem.