Jack este un băiat de 5 ani, care crește lângă mama sa, într-o cameră de maxim 10 metri pătrați. El n-are nici cea mai mică idee despre universul din afară. Crede că tot ce e important în viață se petrece între cei 4 pereți. Și asta nu-l oprește deloc să fie un copil ca toți ceilalți. De cele mai multe ori, fericit! Până într-o zi în care mama îl învață lucruri noi. Cum să stea nemișcat, învelit într-un covor, și cum să sară dintr-o mașină, atunci când aceasta va încetini. Nu înțelege nimic, dar e un copil ascultător. Și astfel reușește să declanșeze un lanț de evenimente care vor conduce la evadarea amândurora din cameră. Dar, din câte se pare, greul abia acum începe. Și nu atât pentru băiețelul care trebuie să învețe de la 0 ce înseamnă lumea, cât mai ales pentru femeia care trebuie să se reobișnuiască să trăiască. Pentru interpretarea ei, Brie Larson a luat Premiul Oscar. Sincer, cred că-l merita și băiatul!
Room (2015)
8,5 ★ de la mine!