Eu nu știu, zău, unde-i găsesc, dar au britanicii niște copii-deveniți-tineri actori talentați, ceva de speriat! Sigur că au și scenariști și regizori capabili să-i pună în valoare. E cazul lui Jamie Bell, remarcat pentru prima dată (și recompensat cu un premiu BAFTA) la debutul său actoricesc, în 2000, în pelicula Billy Elliot. Care a ajuns astăzi să joace în megaproducții americane. Eu vă propun pentru azi un film de la jumătatea acestei perioade, adică din 2007, pe când el avea 21 de ani. În care dă viață unui personaj ciudățel, care jonglează cu viața sa la granița dintre nebunie și vis. Acolo urăște, acolo iubește, acolo încearcă să forțeze limitele, neinteresat de urmări și de gura lumii. O poveste care se petrece mult pe acoperișuri. Despre moarte și suferință, despre iubire și suferință, despre suferință și recăpătarea echilibrului. Nu, nu, filmul nu e chiar așa sumbru pe cum ați avea senzația. Dimpotrivă, e deseori amuzant și plin de căldură.
Hallam Foe (2007)
8,5 ★ de la mine!
