scrisoare deschisă celui pe care nu l-am votat

Domnule Klaus Werner Iohannis,

a trecut deja o săptămână de la victoria dvs. în alegeri. Mai degrabă a celor care au știut să manevreze social media, dar, ca și în fotbal, marcator e considerat cel de care s-a lovit mingea înainte de a intra în poartă. Mă număr printre cei care nu v-au votat. Deși am copilărit în alt regim, cu nasul în cărți și fără facebook sau Iphone, știu că, fiind democrație, de acum trebuie să vă consider și președintele meu. Și trebuie să vă respect ca atare. Ceea ce, pe cuvânt, sunt dispus să fac, dacă mă și ajutați puțin. Eu am prostul obicei să consider că respectul se câștigă, nu se primește ca bonus la preluarea unei funcții.

De aceea, recunosc, am așteptat cu nerăbdare să-mi adresați măcar un cuvânt în toată această perioadă. Nu mie, personal, desigur, nu mă consider chiar atât de important, ci celor ca mine, ușor nemulțumiți că au scăpat și de această dată de ciuma roșie. Vă întrebați ce ne-ați fi putut spune? De exemplu, ne-ați fi putut mulțumi că am fost buni cetățeni și, ieșind la vot, i-am și acceptat cu decență rezultatul, chiar dacă politica românească nu prea merită asta. Ați fi putut dezavua, măcar formal, toată campania desfășurată pe internet mai mult, culmea, nu împotriva contracandidatului dvs., ci a celor care-l votează. Știu, nu a fost responsabilitatea dvs., dar ea a fost făcută în numele dvs., pentru dvs. Și urmările ei își vor pune amprenta (cel puțin) pe debutul mandatului dvs. Poate nu strica să-mi spuneți că nu credeți că sunt un asistat analfabet, sau că mama mea nu este o pensionară stupidă fără dinți și educație, așa cum clamează autorii ”revoluției” al cărei direct beneficiar ați fost. Mi-aș fi dorit să vă delimitați de jubilația meschină a unora dintre suporterii dvs. care, în micimea lor umană și intelectuală, manifestată în direct și-n exclusivitate, ne consideră leneși și neisprăviți, tocmai buni de pus cu botul pe labe. Aș fi vrut să ne întindeți mâna ca semn pentru cei mai grei de cap că această dezbinare a societății chiar trebuie să înceteze. Și, după toate acestea, aș fi considerat firesc să apelați și la mine pentru a schimba țara asta în bine. Să-mi spuneți că aveți nevoie și de noi, nu doar de cei care cred că, de mâine, veți începe să înmulțiți pâini la Cotroceni.

M-am gândit apoi că, poate, n-ați avut timp. Erați prea ocupat să trasați sarcini Parlamentului, să jucați puțin tenis, să anunțați, cu Blaga de-a stânga dvs., cum vreți să luați toată puterea, să semnați autografe pentru câteva ore, să-i mulțumiți celui care vă considera acum vreo lună ”un om fără caracter”, iar azi demnul său urmaș de dreapta, să sărbătoriți victoria cu un urmărit penal, să acceptați să cântați imnul cu Simona Halep. Și asta în doar 7 zile! În care nici măcar n-ați fost președinte cu jurământul depus.

Nu-i nimic, eu mai am răbdare! Chiar dacă ultimii 10 ani au pus-o la grea încercare.

PS. Și încă ceva, domnule președinte ales. Am înțeles că v-ați luat țara înapoi. Nu mi-e clar de la cine, dar asta e numai vina mea. Voiam, însă, să vă atrag respectuos atenția că, din întâmplare, ați luat-o cu tot cu cele 12 milioane de români care nu v-au votat!