scopul nu scuză mijloacele, decât în măsura în care vrea să le semene!

“Scopul scuză mijloacele.” De la Machiavelli încoace, lipsa de scrupule în atingerea obiectivelor a primit şi o reprezentare livrescă, înfăşându-se în aforism. Înnobilată lingvistic, ea pare să justifice, prin faptul că a supravieţuit veacurilor, acţiunile contemporanilor. O constatare care a devenit principiu. Acest “nu ştii cum se spune…?” dă un aer de legitimitate oricărei anomalii umane sau istorice, indiferent cât de neplăcută sau dăunătoare e. Maxima devine axiomă, axioma ajunge un dat, acesta ajunge regulă. Iar dacă e regulă… asta e, înghiţim în sec şi-o acceptăm. Pentru că oamenii respectă sau ignoră regulile, dar rareori le pun la îndoială.

De ceva timp, susţinătorii, simpatizanţii sau cei care-i văd pe social liberali o alternativă benignă a camarilei lui TB, s-au împărţit în două tabere. Dincolo de programe, promisiuni, competenţe, oamenii încep să pună la îndoială sau să apere “strategia” USL de a accepta şi de a (re)propune electoratului tot felul de traseişti, personaje controversate sau exotice, oferindu-le cu generozitate pălării sub care să-şi ascundă Măriile.

Cei care au o problemă cu Oprea şi ai lui sunt convinşi că cine a trădat o dată, va trăda mereu. Cei care nu-i vor pe de-alde Prigoană, Plăcintă, Frunzăverde, ştiu că slugărnicia lor faţă de TB, chiar dacă trece ca răceala, denotă alte boli interioare cronice. Cei care au ceva împotriva lui Becali, sunt “simandicoşii”, cărora le repugnă grobianismul, mârlănia, lipsa de educaţie, trivialitatea, habotnicia, rasismul, misoginismul, ostentaţia, pervenitismul Sunt cei care întrevăd pericolul promovării unor astfel de “modele” de succes. Cei care nu vor doar o asanare formală, politică, ci şi una profundă, morală, educativă, spirituală.

Ceilalţi au un singur crez, pe care-l apără cu cerbicie: Scopul scuză mijloacele. Scopul fiind, desigur, binele României, asimilat explicit înlăturării de la putere a lui Traian Băsescu. Evident, obiectivul pare legitim, deşi eu sunt convins că TB e mai mult efectul decât cauza tarelor societăţii. Nu cred că dispariţia lui va însănătoşi per se ţara, dar, desigur, pentru a începe să vindeci cancerul, trebuie eliminată tumora. Dar dacă nu acţionezi asupra atitudinilor, mentalităţilor, delăsărilor care au permis declanşarea bolii, nu faci decât să amâni deznodământul. Să rămânem, însă, la ţelul primordial al ofensivei USL: să ia pâinea şi cuţitul din mâinile lui TB. Şi pentru asta, social liberalii par dispuşi să facă orice!

Dar, oare, nu cumva exact asta a făcut şi el în ultimii 8 ani? El şi camarila lui. Oare nu cumva toate acţiunile lui au stat sub semnul aceluiaşi “principiu”? Nu i-a folosit pe trădători, nu a băut cu Becali, nu l-a umflat pe Diaconescu, nu şi-a aservit justiţia, nu a fentat Constituţia de câte ori a avut chef, nu a ignorat Parlamentul şi a tratat opoziţia cu dispreţ, nu şi-a numit fidelii, oricât de incompetenţi ar fi fost, în toate funcţiile importante? Nu a ajuns şi nu s-a menţinut atâţia ani la putere, afirmând şi convingându-i pe (prea) mulţi că, astfel, vrea să facă bine României?

Eu, în naivitatea mea, cred că, pe termen mediu şi lung, vor pierde mai mult decât câştigă. Şi, odată cu ei, şi populaţia care le va accepta orice derapaj, în numele binelui suprem. Pentru că nu fac decât să perpetueze un stil imund de politică, care a adus ţara în halul în care e. Nu mă pot opri să nu mă-ntreb, dacă nu cumva, folosind aceleaşi mijloace ca adversarii lor, nu vor ajunge să-şi respecte ca şi ei, măreţul scop declarat.

Scopul nu scuză mijloacele, decât în măsura în care vrea să le semene!

***

Dacă doreşti să fii informat/ă rapid despre noile postări de pe acest blog, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreaota).