să ne-ncăierăm, zic!

În timp ce tătucul se dă cu snowmobilul pe la Predeal şi bea apă plată în vilele de protocol şi vânătoare ale lui Ceauşescu, copiii neastâmpăraţi se bat pe fragmentele de jucării care au mai rămas după ce nişte vrăjitoare rele, numite alegeri parlamentare, au răvăşit dulapurile. Sastisit şi el, probabil, să-i tot şteargă la nas şi să le tot înoade brăcinarii, ca să nu-şi arate popourile naţiunii, TB pare să-şi fi luat mâna de pe ei, resemnat că progeniturile nu au moştenit sămânţa de “geniu” care lui i-a permis să-i convingă pe români să-l voteze, iar şi iar, şi din nou…

Aşa că, lăsaţi de capul lor, prichindeii se iau de păr, îşi pun piedică, îşi dau cu maşinuţele peste mâini, şi se toarnă unii pe alţii la ziariştii rămaşi (încă) fideli. Fiecare încearcă să-şi mai vadă numele pomenit pe undeva, ca să nu-l uite lumea de tot. Ştiu cu toţii că urmează foamete mare şi că grăunţele strânse cu grijă în timpul guvernării le pot asigura traversarea iernii, dacă nu apar procurorii la poartă, dar nu le garantează şi revenirea  Şi speră ei ca, atunci când USL-ul se va eroda, sau PSD se va certa cu PNL, şi le va lăsa şi lor puţin spaţiu, să fie acolo, printre primii care vor putea ocupa locurile vacante.

Aşa că delfinul, redus de votul scremut al alegătorilor la dimensiunile unei biete scrumbii, abia strecurată în Parlament, îşi vede năruite visele de înscăunare la Cotroceni, imediat ce TB va coborî de pe tron. Aşa că se agită şi cere unitatea dreptei în jurul unui candidat unic, evident, el! Că doar nu trecu nici un an de când cutreiera nămeţii din Vrancea şi Buzău, ca proaspăt premier, săltat brusc din anonimatul specific funcţiei de şef al SIE în topul încrederii populaţiei. Deh, pe vremea aceea, TB încă mai putea aşa ceva. Aşadar, MRU se declară gata să strângă cioburile marii coaliţii prezidenţiale, doar că cioburile nu prea vor!

Ceilalţi, care s-au prins că Ungureanu n-a fost decât o toană de moment a stăpânului, se dau fioroşi şi scot limba la el, plătindu-i poliţe mai vechi, de pe când s-au trezit cu el în fruntea mesei de la Palatul Victoria. Berceanu zice despre acesta că e “mai nimic” iar una din portavocile lui Macovei, Papahagi, pre numele său de intelectual, crede că nu e bun un candidat lansat şi susţinut de Băsescu. I-auzi ia!

Sigur, mai niciunul nu are alternative viabile, exceptând, desigur, propria persoană. Sau variantele hilare, ca cea a lui Igaş, care-l vede pe Boc la Cotroceni, altfel decât pupând mâna domnului! Dar problema candidatului e, deocamdată, una secundară. Pe toţi îi arde acum cestiunea şefiei PDL. Şi cele două tabere, una pentru păstrarea vechii garnituri şi cealaltă, pentru schimbarea ei, au început deja să se mârîie reciproc. Voinescu cere congres rapid, pentru debarcarea lui Blaga. Cezar Preda, demisionarul nedemisionat, îi flutură o excludere rapidă. Stănişoară nu vrea grabă şi nici desemnări pripite de candidaţi, aşa că ziarul Adevărul descoperă brusc cât de baron local e susnumitul. Paleologu e împăciuitor, Falcă se plimbă nu naşu’ prin zăpadă, Baconschi se autopropune, Stolojan invocă nevoia de timp pentru a-şi reveni partidul din KO.

Doar Duduia îşi perie cosiţele blonde, cuminte şi sfioasă într-un colţ, nu vorbeşte neîntrebată şi, atunci cînd o face, n-are cuvinte rele decât la adresa USL-ului, nu şi a colegilor de suferinţă provocată de ingratitudinea populară. E împăciuitoare şi modestă, nu se vede preşedinta PDL-ului, vrea armonie şi unitate. Îi înţelege mămos şi pe cei care dau senzaţia că vor tergiversarea convocării Convenţiei şi pe cei care reacţionează nervos la aceasta şi cer alegeri interne rapide! E, cum se zicea într-o vreme, un factor de echilibru şi stabilitate! Aşa-i că sună bine într-o opoziţie haotică, eterogenă şi rămasă fără cârmaci?

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.