Puya, băiat de băiat

L-am cunoscut pe Puya acum 6 ani, pe vremea când eram editor in chief (ta-na-na! :) la Seat Magazine (revista corporate a celor de la Porsche România). Şi cum tocmai aflaseră că îşi luase un Seat Ibiza (galben), trebuia ca următoarea ediţie a publicaţiei să găzduiască un interviu cu vedeta proaspăt proprietară de maşină iberico-teutonă. Sincer să fiu, am fost destul de reticent privind şansele de reuşită ale demersului meu. E destul de greu să n-ai idei preconcepute când reuşeşti să asculţi măcar un minut din hiturile hip-hop ale acelei vremi. Cu ocazia asta am aflat că-l cheamă Dragoş. Şi că nu e bine să ai idei preconcepute (sigur, asta ştiam eu mai demult :).

Ne-a invitat la el acasă, într-un apartament dintr-un bloc obişnuit din Macaralei, plin de cărţi (mama lui e profesoară de engleză). Ne-a pus să ascultăm câteva piese pe care le pregătea pentru un nou album şi ne-a arătat câteva fotografii făcute de un profesionist, tocmai bune de dat celor care vor dori  să publice articolaşe prin tabloide despre cum s-a scărpinat în ureche personajul nostru. A făcut mişto de mine când i-am spus că mi-a plăcut melodia Probleme de familie (de pe vremea când făcea parte, alături de Sişu, din La Familia). A zis ceva cu “intelectualii ăştia” :) Apoi m-a mai luat peste picior pentru apariţia mea meteorică în clipul celor de la Paraziţii (Jos cenzura). Pe scurt, a eliberat atmosfera de orice fel de distanţe arbitrare.

Trebuie să recunosc că m-a impresionat plăcut. Fără triviliatăţi strecurate din două-n două cuvinte, aşa cum te-ai aştepta de la un “băieţaş de cartier, rapper de success, care se respectă, a-iee!””. Cu un discurs articulat,  în care se simte educaţia primită acasă. Oricum, imaginea generală era complet diferită faţă de, recunosc spăşit, aşteptările mele (pentru care solicit, totuşi, circumstanţe atenuante :). Se simţea că e dintr-o altă plămadă, cea care explica, probabil, şi faptul că nu era coleg de celulă cu Sişu.

Ei bine, între timp, Dragoş mi-a confirmat impresiile de atunci. Încet, încet, maturizarea, nu doar artistică, a început să se facă simţită în noile creaţii musicale. Cântecele lui au devenit mult mai angajante social, sau politic, dar, mai ales, mult mai acide la adresa tarelor societăţii româneşti, începând de la năravurile “vedetelor” de televiziune până la cele ale parlamentarilor. Nu mai cântă doar ca să-şi exhibeze frustrările faţă de viaţa din cartier, ci ca să schimbe ceva. Îşi stimulează publicul să fie atent şi la lucruri care, de obicei, nu intră în sfera imediată de interes. Puya a trecut la alt nivel, gândeşte “big”. Dovadă că s-a desprins de ceea ce în ochii celorlalţi însemna hip-hopul, care zice de femei, băutură, droguri, toate bine asezonate cu pomenirea organelor sexuale, stau noile colaborări muzicale. Cine şi-ar fi imaginat că cea mai galonată trupă rock din România, Iris, va cânta vreodată cu Puya? Sau Vunk? De altfel, descoperirea videoclipului, ieri, m-a determinat să scriu rândurile acestea.

Puya joacă acum într-o altă ligă. Unde va rămâne, probabil, mult timp, dacă e să te iei după alegerile făcute în viaţă şi-n carieră, după echilibrul pe care a reuşit să şi-l menţină, într-o lume în care zonele alunecoase sunt peste tot şi derapajele atât de periculoase. Ceea ce, cred eu, dă o altă conotaţie sintagmei “băiat de băiat”.

Vă recomand să citiţi şi interviul acesta recent.